Barack Obama a sosit în Polonia. Pe agenda discuțiilor, un posibil ajutor militar dat Ucrainei
- Paul Ciocoiu
- 3 iunie 2014, 11:20
Preşedintele american Barack Obama a sosit în această dimineață la Varşovia, cu misiunea de a-şi linişti aliaţii din Europa de Est, îngrijoraţi de acţiunile Moscovei în Ucraina, unde au avut loc în ajun lupte sângeroase între grăniceri şi proruşi.
Obama va participa la cea de-a 25-a aniversare a primelor alegeri democratice în Polonia, fostă ţară a blocului sovietic, festivităţi ce vor avea o rezonanţă particulară în condiţiile crizei ucrainene care polarizează Moscova şi Occidentul, comentează AFP.
Obiectivul lui Obama constă în primul rând în a asigura ţările din Europa de Est de angajamentul SUA de a le apăra securitatea în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Preşedintele american va profita de vizita sa în Varşovia pentru a sublinia “necesitatea pentru SUA şi Europa de a sta umăr la umăr pentru securitatea în Europa de Est şi pentru apărarea valorilor democratice”, a explicat consilierul său adjunct pentru securitate naţională, Ben Rhodes.
La Varşovia vor fi prezenţi, de asemenea, preşedinţii francez şi german, Francois Hollande şi Joachim Gauck, mai mulţi lideri politici din Europa Centrală şi de Est, printre care și președintele român Traian Băsescu, precum şi noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, în prima sa vizită în străinătatea după alegerea sa la 25 mai, cu 54,7% din voturi, scrie și Agerpres.
Ca semn de puternic sprijin acordat noului regim de la Kiev, Obama va avea miercuri o întrevedere cu Poroşenko, în cadrul căreia ar putea fi discutat un ajutor militar pentru Ucraina.
Aflat luni în vizită la Kiev, Derek Chollet, consilier al ministrului american al apărării, a declarat că a discutat cu autorităţile ucrainene pe marginea acordării unui “ajutor în valoare de 18 milioane de dolari şi a cooperării pe termen lung pentru a întări structurile de apărare ucrainene.”
Aceste întrevederi se vor desfăşura într-un context în continuare tensionat, în timp ce luni au avut loc lupte sângeroase între grăniceri ucraineni şi separatişti proruşi la Lugansk (est), în care s-o folosit mortiere şi lansatoare de rachete. Grănicerii au anunţat un bilanţ al înfruntărilor de opt răniţi în rândurile sale şi cinci separatişti ucişi.
În urma confruntărilor, Ministerul rus al Afacerilor Externe a denunţat o “crimă” a autorităţilor de la Kiev “împotriva propriului popor”.
La rândul lor, SUA au afirmat luni că deţin “dovezi”, conform cărora Moscova va continua să permită trecerea “armelor” şi “combatanţilor” în estul Ucrainei.
Rusia a respins mereu acuzaţiile privind implicarea sa în destabilizarea situaţiei din Ucraina şi cere ca autorităţile de la Kiev să înceteze “operaţiunea punitivă” în Est. Un proiect de rezoluţie prezentat luni în Consiliul de Securitate al ONU de către Rusia, proiect ce prevede în special înfiinţarea unor “coridoare umanitare” în est, s-a lovit de critici din partea occidentalilor.
Până la această oră, violenţele din această parte a Ucrainei au provocat, după declanşarea lor, la 13 aprilie, circa 200 de morţi - soldaţi, rebeli, civili.
Pe frontul energetic, Rusia i-a acordat Ucrainei o pauză de o săptămână, amânându-şi până la 9 iunie data limită a ultimatumului său pe marginea datoriilor la gaz şi ameninţarea unei tăieri a livrărilor de gaz, care îngrijorează Europa.
Cu toate acestea, luni, la Bruxelles, nu s-a ajuns la niciun acord între Rusia şi Ucraina pe marginea preţului la gazul cumpărat de Kiev şi rambursarea datoriei gaziere, însă discuţiile progresează şi o nouă reuniune este prevăzută pentru următoarele zile, a anunţat comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger.
Pe frontul diplomatic, săptămâna se anunţă una intensă, inclusiv prin celebrarea celei de-a 70-a aniversări de la debarcarea în Normandia (vestul Franţei), festivităţi la care Hollande l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin.
Cu această ocazie, premierul britanic David Cameron va avea o întrevedere bilaterală cu liderul de la Kremlin, pentru “a insista asupra importanţei unui dialog între guvernul rus şi noul guvern ucrainean”.