Dispar bancomatele. Trendul european este și în România

Dispar bancomatele. Trendul european este și în România Sursa foto:; arhiva EVZ

Bancomatele dispar din Europa, iar trendul este prezent și în România. În Belgia, în 2022, au dispărut peste 10% din punctele de retragere de numerar. Numărul bancomatelor a scăzut considerabil și la noi în țară în ultimul an, potrivit Băncii Naționale a României.

Numărul bancomatelor este în scădere la nivel european. În ultimul an, băncile belgiene au eliminat peste 10% din punctele de retragere de numerar. Au fost eliminate peste 350 de dispozitive de unde pot fi retrași bani.

Trendul a început să capete proporții, astfel că în luna martie, guvernul federal a încheiat un acord cu sectorul bancar, menit să mențină un număr cât mai mare de bancomate. Potrivit acestei convenții, până în 2025, rebui să existe cel puțin un punct de retragere a numerarului în fiecare localitate.

Bancomatele dispar din Europa

Patru bănci din Belgia s-au unit și au format grupul Batopin. ATM-urile înființate de acest grup ar trebui să atingă obiectivul propus pentru 2025. Obiectivul este îmbunătățirea ratei de acoperire pentru populație la mai puțin de 2 km de un ATM în mediul urban, la mai puțin de 3 kilometri în zonele așa-zis intermediare și la mai puțin de 5 kilometri în mediul rural. Deși s-a semnat acest acord, în această vară au fost instalate cu mai puțin de 200 de astfel de bancomate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News

În tot acest timp, băncile belgiene continuă să renunțe la propriile ATM-uri. au dispărut 376 de bancomate într-un an. La sfârșitul lunii iulie, rămăseseră doar 3.049 de astfel de amplasamente cu cel puțin un ATM, în timp ce în vara lui 2022 erau peste 3.400, adică o scădere de 10%, potrivit L’Echo și De Tijd.

Băncile belgiene Belfius, KBC, BNP Paribas Fortis și ING au eliminat împreună peste 500 de bancomate proprii, o scădere importantă de aproape 30% într-un an.

Dispar bancomatele din România

Dispar bancomatele din România. În ultimii ani au fost eliminate 400 astfel de dispozitive. Sursa foto: Dreamstime.com

Ce se întâmplă cu bancomatele din România

O analiză făcută de Banca Națională a României, cuprinsă într-un raport care se referă la indicatorii privind cardurile, a numărului de bancomate, pentru anul 2022, arată o scădere a numărului de astfel de dispozitive care eliberează bani cash.

Numărul cardurilor bancare emise a ajuns în primul semestru al anului 2023 la 20.7 milioane, cifra fiind în creștere față de primul semestru al anului 2022. De asemenea, analiza mai arată că românii preferă să folosească cardurile de plăți, care oferă posibilitate plății în rate, cu dobândă zero. În total, în al doilea semestru al anului 2022, au fost emise cu 614.914 de astfel de carduri de plăți, față de primele șase luni ale aceluiași an.

În timp ce numărul cardurilor emise în România este în creștere, numărul bancomatelor a scăzut cu 400 în ultimii ani.

„Numărul bancomatelor furnizorilor de servicii de plăți – PSP-uri (eng. Payments Service Providers) rezidenți era de 10.197 în S1 2022 și a scăzut în a doua jumătate a anului la 10.140. Numerele întăresc un trend la nivel global de scădere a numărului bancomatelor confirmat în 2022 de Euromonitor International.

În schimb, dispozitivele de tip point-of-sale (POS) furnizate de PSP rezidenți au devenit mai prolifice, crescând pe parcursul anului 2022 de la 332.264 la 373.807. Într-un ritm similar a crescut gradul de popularitate al dispozitivelor de tip EFTPOS – terminale de plată mai mici și mai portabile decât cele utilizate la casele de marcat ale spațiilor comerciale, care permit transferuri electronice rapide”, se mai arată în analiza BNR.