Bancnota de 20 de lei a intrat în circulație. Este prima de acest fel pe care apare chipul unei femei
- Mihnea Talau
- 1 decembrie 2021, 12:39
Începând de miercuri, 1 decembrie, a intrat în circulație bancnota de 20 de lei, emisă de BNR. Este prima bancnotă românească de circulație care are imprimat chipul unui personaj feminin din istoria României.
„Alegerea Ecaterinei Teodoroiu pentru bancnota de 20 de lei cu putere circulatorie a avut la bază mai multe criterii. În primul rând este prima femeie ofițer din armata română. În felul acesta cinstim și omagiem și Armata Română și mai avem un prilej să aducem în memoria noastră marele război de reîntregire.
Un al doilea motiv este că Ecaterina Teodoroiu întruchipează prin destinul său exemplar puterea și sacrificiul de care femeile au dat dovadă și continuă să dea dovadă în societatea noastră.
Și un al treilea motiv, am răspuns în felul acesta interesului public care a găsit o largă susținere la nivelul societății românești în promovarea și consolidarea egalității de gen și al rolului major al personalităților feminine în societatea și istoria românească”, a declarat Mugur Isărescu , guvernatorul Băncii Naționale a României.
Cum arată noua bancnotă de 20 de lei
BNR definitivează convergența cu structura pe cupiuri a bancnotelor euro, valoarea nominală de 20 lei fiind singura care nu se regăsea printre cele românești.
Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.
Sursa foto: EEC-Razvan Valcaneantu
Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus).
În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.
Pe reversul bancnotei, compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin.
Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.
În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar”, a transmis BNR.