Băncile globale pot înregistra pierderi de miliarde de dolari. Vinovat ar fi un fond speculativ american

Băncile globale pot înregistra pierderi de miliarde de dolari. Vinovat ar fi un fond speculativ american Sursa foto: Arhiva EvZ

Grupul elveţian Credit Suisse a avertizat luni că ar putea suferi "pierderi extrem de importante". Grupul Credit Suisse este afectat de incapacitatea de plată a unui fond speculativ american. "În urma incapacităţii fondului de a-şi îndeplini angajamentele, Credit Suisse şi alte bănci sunt în procesul de ieşire din aceste poziţii", a informat grupul elvețian.

Grupul elveţian Credit Suisse a avertizat luni că ar putea suferi "pierderi extrem de importante" în urma intrării în incapacitate de plată a unui fond speculativ american, după un apel în marjă, în timp ce Nomura, cea mai mare bancă de investiţii din Japonia, a anunţat că s-ar putea confrunta cu pierderi de două miliarde de dolari din cauza unui client american, relatează Agerpres, citând presa internațională.

Fondul speculativ ar fi Archegos Capital Management

Grupul Credit Suisse nu a identificat fond speculativ sau alte bănci implicate, şi nu a dat detalii privind acest eveniment. Potrivit informaţiilor apărute în presă, fondul speculativ este Archegos Capital Management, cu sediul la New York.

Pierderile înregistrate de Archegos Capital Management, condus de fostul şef al Tiger Asia, Bill Hwang, au dus vineri la vânzarea acţiunilor la preţuri de lichidare, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Ele estimează pierderile Credit Suisse între unul şi patru miliarde de dolari, mai precizează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

"În urma incapacităţii fondului de a-şi îndeplini angajamentele, Credit Suisse şi alte bănci sunt în procesul de ieşire din aceste poziţii", a informat grupul bancar elveţian.

De asemenea, publicaţia Financial Times a informat că Archegos are o expunere semnificativă la acţiuni ale ViacomCBS şi ale unor companii chineze de tehnologie. Este astfel puternic afectat după ce săptămâna trecută au scăzut titlurile ViacomCBS.

Credit Suisse și Nomura au vândut masiv acțiuni ale băncilor

Un apel în marjă este declanşat atunci când investitorii fac împrumuturi folosind portofoliul lor de acţiuni drept garanţii şi trebuie să constituie bilanţul cerut de bănci când preţul acţiunilor scade şi garanţia valorează mai puţin.

Așadar, în urma avertismentelor Credit Suisse şi Nomura, s-au vândut masiv acţiuni ale băncilor din întreaga lume, titlurile Morgan Stanley au scăzut luni cu aproape 4%,  iar cele ale Goldman cu 1,5%. Acţiunile Deutsche Bank au scăzut cu 5%, iar ale UBS cu 3,8%. Luni, acţiunile Nomura au înregistrat un declin record, de 16,3%, iar cele ale Credit Suisse au scăzut cu 14%, cel mai sever recul din ultimul an, se mai precizează în sursă.

În Satele Unite ale Americii, un purtător de cuvânt de la Autoritatea de Supraveghere a Pieţelor Financiare (SEC) a anunţat că de săptămâna trecută "monitorizează situaţia şi comunică cu participanţii pe piaţă".