Băncile au anunțat scăderea prețurilor la imobiliare. Care sunt principalele riscuri ale instituțiilor financiare pentru anul 2023
- Iulia Moraru
- 10 ianuarie 2023, 15:09
Mai multe bănci din România au făcut o analiză asupra evoluțiilor din sectorul economic pentru anul 2023 și au identificat mai multe riscuri, cu posibile implicații asupra solvabilităţii sectorului bancar românesc.
Datele au fost cuprinse în Chestionarul privind riscurile sistemice, dat publicităţii de către BNR la finalul anului 2022. Sunt în total patru riscuri ridicate și șapte riscuri moderate, plus unul nou identificat, referitor la evoluțiile din piața imobiliară rezidențială.
Riscurile identificate de bancheri pentru 2023
Un prim risc identificat face referire la deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne. „Acesta s-a menținut pe primul loc în harta riscurilor în ultimii doi ani. Următoarele riscuri ridicate, în ordinea importanței, sunt: riscul de creştere a costului de finanțare ca urmare a majorării ratei dobânzii şi/sau a deprecierii cursului de schimb cu efecte negative asupra capacității de plată a debitorilor, în special a populației şi IMM, riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental și riscul privind cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului bancar”, potrivit studiului BNR.
În ceea ce privește riscul privind nerambursarea creditelor contractate de către sectorul neguvernamental, acesta a urcat o poziție, ajungând pe locul 4. Riscul de creștere de finanțare ca urmare a majorării dobânzii este la cel mai ridicat nivel de până acum.
Când ne referim la riscurile moderate, acestea sunt: riscul asociat provocărilor la adresa securității cibernetice și inovației financiare, riscul asociat evoluțiilor din piața imobiliară rezidențială, riscul privind lichiditatea sectorului bancar, riscul reducerii rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente, riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar şi sectorul public, riscul asociat evoluțiilor din piața imobiliară comercială și riscul climatic.
Un nou risc apărut este legat de evoluția din piața imobiliară rezidențială, unul considerat dificil de gestionat și unul tot mai des întâlnit.
Temerile băncilor în noul an
Odată cu identificarea acestor riscuri apar și o serie de temeri pentru băncile comerciale în anul 2023, cele mai multe dintre acestea considerând că majorarea ratelor de dobândă are un impact direct asupra segmentului de clienți din sectorul populației.
Astfel, există incertitudini legate de profitabilitate raportat la majorarea costului de finanțare, atât pentru populație, cât și pentru companii. O altă temere vizează împrumuturile în monedă străină, care se vor intensifica, având în vedere că dobânda este mult mai mică la creditele în euro decât în lei.
„Intensificarea tensiunilor geopolitice și deteriorarea perspectivelor macroeconomice la nivel global, coroborate cu așteptările privind intrarea în recesiune tehnică în zona euro (principalul partener comercial al României), ar putea determina o manifestare mai ridicată a riscului de credit, cu următoarele implicații: diminuarea cererii de credite din partea companiilor nefinanciare și deteriorarea calității unei părți din portofoliul de credite acordate persoanelor fizice; deteriorarea calității activelor bancare, pe fondul deprecierii monedei naționale, creșterii inflației, întreruperilor în lanțurile de aprovizionare și costurilor crescute la energie, mărfuri și alte importuri, scăderii capacității de onorare a serviciului datoriei la credite, expirării moratoriilor; necesarul sporit de provizionare și scăderea profitabilității bancare”, arată studiul BNR, potrivit economica.net.