DEMONUL o OBLIGA șă danseze CÂTE 10 ore pe ZI. Pielea i-a DEVENIT GRI. A fost la un PAS de MOARTE

DEMONUL o OBLIGA șă danseze CÂTE 10 ore pe ZI. Pielea i-a DEVENIT GRI. A fost la un PAS de MOARTE

Megan Brewer, o balerină anorexică în vârstă de 22 de ani, originară din Lincoln, a fost obligată de un „demon” să danseze 10 ore pe zi fără întrerupere. La un moment dat, pielea ei a devenit gri și a slăbit atât de mult încât părinții ei au fost șocați de o asemenea transformare. Fata s-a aflat în pericol de moarte, originară din Lincoln.

Pasiunea lui Megan Brewer a fost întotdeauna dansul. Și își dorea atât de mult să devină celebră, încât obsesia ei a luat o turnură periculoasă. Balerina a înghițit nenumărate pilule cu cafeină, iar în perioada în care era „obligată” să danseze câte zece ore fără oprire, ajungea să bea chiar și două căni de cafea pe zi.

Pielea îi devenise gri și foarte subțire, spre stupefacția părinților, iar faptul că slăbea într-un ritm amețitor o putea duce la moarte.

Tatăl său a avut o cădere nervoasă și a izbucnit în lacrimi atunci când a văzut, pentru prima oară, cât de mult slăbise fiica sa

Balerina își dorise să facă un turneu mondial împreună cu o trupă de dans, însă metoda la care a recurs pentru a fi „în formă” i-a pus viața într-un mare pericol. Megan s-a transformat, încetul cu încetul, într-un schelet, spre disperarea părinților ei.  

În ultimă instanță, ea și familia au apelat la ajutor de specialitate pentru a învinge anorexia, iar astăzi a reușit să revină la normalitate.

Megan a fost, de mică, pasionată de dans și de muzică, însă această pasiune, transformată în obsesie, ar fi putut să îi fie fatală.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News