Băiat de 17 ani reținut de poliție după ce a înjunghiat un om. Adolescentul și-a răzbunat tatăl
- Georgeta Petrovici
- 27 septembrie 2018, 10:50
Un băiat de 17 ani este anchetat după ce, miercuri după-amiază, a înjunghiat un om. Tot ce a vrut tânărul a fost să își răzbune tatăl, care s-a certat îngrozitor cu victima.
În după-amiaza zilei de miercuri, pe strada Crizantemelor din Timișoara, a avut loc o ceartă violentă între un bărbat și un grup de oameni, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, fiind înjunghiat în spate de unul dintre membrii grupului. Inițial, principalul suspect a fost unul din scandalagii, un bărbat de 64 de ani. Noaptea trecută acesta, dar și fiul său, au fost duși la audieri, iar în urma declarațiilor acestora, polițiștii au stabilit că autorul agresiunii e nimeni altul decât un adolescent, fiul suspectului inițial.
Tatăl băiatului se pare că a plecat foarte supărat acasă, după scandal, iar acolo ar fi discutat cu fiul său despre cele întâmplate. Băiatul nu a stat pe gânduri, a pus mâna pe un cuțit, și s-a dus să facă dreptate familiei sale. Oamenii legii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore și îl cercetează acum pe minor pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe.
Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj medical și a fost dus la spotal pentur îngrijiri, starea lui fiind stabilă.