Două românce au fost trimise în judecată, în Italia, după ce au pus la cale o schemă prin care exploatau mai multe compatrioate care lucrau ca îngrijitoate pentru bătrâni – badante.
Autoritățile italiene au stabilit că cele două românce, Viorica Tamaș (52 de ani) și Floarea Moldovan (47 de ani au pus la cale o adevărată rețea mafiotă prin care plasau ilegal îngrijitoare românce în italia. Femeile erau obligate să muncească ilegal și obligate să plătească între 600 și 800 de euro pentru că erau „ajutate” să-și găsească de lucru.
Faptele au ieșit la iveală în urma unor controale făcute de inspectorii de muncă în anul 2014. În urma celor constatate de autorități, s-a descoperit că cele două românce acționau împreună cu alte trei persoane de origine italiană au recrutat badante – îngrijitoare din România și le-au adus în Italia la muncă. Femeile erau puse să semneze contracte de muncă, însă acestea nu erau niciodată înregistrate, conform legii, astfel că lucrau ilegal.
Viorica Tamaș deținea o autoutilitară cu care transporat viitoarele îngrijitoare, din România în Italia, iar Floarea Moldovan deținea un apartament în localitatea Varese unde femeile erau găzduite pentru un tarif de 10 euro pe noapte.
Cele două românce implicate în rețeaua de exploatare a badantelor, Tamas și Moldovan, au fost acuzate de fraudă pentru că au solicitat plata unor sume de bani pentru angajare.
Viorica Tamaș a ales acordul judiciar și a primit doi ani de închisoare cu suspendare, o amendă de 500 de euro și a fost obligată să plătească despăgubiri pentru trei îngrijitoare care s-au constituit parte civilă. Floarea Moldovan a fost inculpate pentru asociere și intermediere ilicită, iar primul termen al procesului ei a fost stabilit pe 4 decembrie 2020.
De menționat că îngrijitoarele românce pentru bătrâni au ajuns la mare căutare în Italia, după ce autoritățile au introdus noi restricții pentru românii care se întorc în Peninsulă, după ce și-au petrecut vacanța în România.
Potrivit presei italiene, anul acesta cererea de badante – așa cum sunt numite îngrijitoarele pentru bătrâni – a crescut foarte mult din cauza pandemiei de coronavirus.