S-au împlinit 114 ani de la nașterea lui Petre Marcu, alias Petre Pandrea, fostul cumnat al liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Personalitate fascinantă, cu o existență tulburătoare, intelectualul rasat, cu studii la Berlin, va deveni, în perioada stalinistă, victima celor pe care-i apărase anterior.

Îndrumătorul nostru la această lecție de istoriealtfel va fi Paul Cernat, critic literar și scriitor: „Petre Pandrea și-a făcut primele studii liceale la Mănăstirea Dealu (pe sistemul educației militare de la colegiul englez Eton) unde l-a avut ca profesor (între alții; unii - masoni de rit scoțian) pe Nae Ionescu, de care va fi apropiat cultural pe linia organicismului și iraționalismului, nu pe linia opțiunilor politice”.

 

Parodiat de Noica, sub pseudonim

Paul Cernat reia: „Studiile universitare bucureștene - în domeniul Dreptului - culminează cu un doctorat despre Filosofia juridică a lui Simion Bărnuțiu (1935, în volum). În 1928 co-redactează în revista Gîndirea bombastic-juvenilul Manifest al „Crinului Alb”, împreună cu istoricul Ion Nestor și Sorin Pavel, viitor legionar (pe atunci, Petre Marcu era un reacționar de rit nou). Tînărul Noica, raționalist moderat pe atunci, îl va parodia, sub pseudonim, într-un antimanifest caustic („manifestul trifoiului verde”), iar lui Șerban Cioculescu îi va inspira faimoasa formulă ironică a „trăirismului„”.

 

Convertirea la marxism

Paul Cernat săgetează scurt și precis: „Simpatiile națio naliste i se domolesc subit în perioada bursei din Germania (1933, specializare în sociologie și criminalistică), cînd se convertește la marxism. Stagiul îi prilejuiește unul din primele volume românești antifasciste: Germania hitleristă. Trei luni la Berlin. Documente - Idei - Oameni (tot la Berlin, după nici doi ani, Cioran se convertea, viceversa, la hitlerism). Reorientarea i se va fi datorat și căsătoriei prealabile cu sora lui Lucrețiu Pătrășcanu, Eliza. Devine, la întoarcere, publicist și avocat pro-comunist, apărător de ilegaliști - între alții, o apără la un faimos proces pe Ana Pauker”.

 

Deținut în penitenciare . Memorialistica veninoasă de sertar de maximă siguranță

Criticul literar Paul Cernat ridică vălul istoriei cu mână sigură: „(…) Cel arestat în cîteva rînduri ca bolșevic, va deveni, după arestarea cumnatului său, în 1948 (dar, poate, și pentru apropierea de ereticul Gheorghi Dimitrov), victima celor pe care-i apărase anterior: va fi condamnat de regimul stalinist între 1948-1952 și 1958-1964, deținut în penitenciare de maximă siguranță (manuscrisul postum Reeducarea de la Aiud dă o vagă idee despre conferințele și prelegerile din închisoare)”.

 

Ideea unei Românii semicoloniale

Mai departe: „În interval, reușește să publice o traducere din cantemiriana Descriere a Moldovei (1956). Cele două volume de Portrete și controverse (1945-1946) reunesc eseuri interbelice pe teme socio-economice, politice și culturale, în care, deja, regăsim ideile pe care le va dezvolta și în manuscrisele clandestine. Ideea unei Românii „semicoloniale” politic și economic, ca și proiectul neutralist al „helvetizării României” nu și-au pierdut interesul”.

 

Un eretic singur împotriva tuturor

Paul Cernat, aprofundând: „Dintr-un mare text comun sînt desprinse cele cîteva mii de pagini vehemente și exasperate, dezordonate și colcăitoare, din Memoriile mandarinului valah (2000), Reeducarea de la Aiud (2000), Helvetizarea României (Jurnal intim, 1947), 2001, Garda de Fier (Jurnal de filosofie politică. Memorii penitenciare), 2001, Crugul mandarinului (Jurnal intim 1952-1958), 2002, Călugărul alb, 2003”.

 

„Spirit cobilițar”

În loc de concluzie: „Megaloman afectiv, cu proiecte politice îndrăznețe, uneori pînă la nesustenabil, acest consevator vitalist și organicist, dar de stînga, eretic prin vocație și singur împotriva tuturor, este un apologet robust al virilității rurale și al oltenismului («spiritul cobilițar»), incomod pînă la scandal și excelent portretist în acvaforte, trăgînd fără somație în toate direcțiile politice, vehiculator de evocări polemice din care puțini scapă ieftin, în fine, un redutabil și vitriolant cronicar al unor timpuri ieșite din țîțîni”.

 

Memorialistica veninoasă de sertar

„Notabil e și „manualul de morală practică” din pseudo-jurnalul intim Pomul vieții (1946). După eliberarea din 1964, mai apucă să tipărească doar volumul eseistic Brâncuși. Amintiri și exegeze (1967). Recuperarea sa editorială însă abia începe, o dată cu cea a cumnatului Pătrășcanu.

După 1990, fiica sa Nadia Marcu-Pandrea va îngriji editarea uneia dintre cele mai spectaculoase - și mai sulfuroase - memorialistici românești de sertar, în care veninul de cronicar muntean se combină cu verva polemică a unor Paul Goma, Constantin Beldie sau I. D. Sîrbu”, apreciază criticul literar Paul Cernat.