Avocata lui Dragnea, după decizia judecătorilor. „O fi politic, nu o fi politic?”
- Andrei Ilinca
- 21 ianuarie 2020, 13:14
Avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a făcut primele declarații după decizia judecătorilor de a respinge cererea extraordinară de atac împotriva deciziei de condamnare la trei ani și șase luni.
„Diferit ar fi faptul că acesta a fost un recurs în casație, iar restul au fost fost puși în libertate în temeiul unor contestații în anulare. Noi am făcut-o, ne-a fost respinsă ca inadmisibilă, în condițiile în care noi am apreciat că erau toate condițiile.
Din punctul meu de vedere, legal, ar fi trebuit admis. Eu l-am susținut cu tărie și cred în ceea ce am susținut. Mai departe, sigur, ca un cetățean al acestei țări pot să merg mai departe și să spun: O fi politic, nu o fi politic? Ne întrebăm fiecare ce putem.”, a declarat Flavia Teodosiu.
În 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și sase luni de închisoare cu executoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.