Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Misterele Justiției, descifrate de avocata Eliza Ene-Corbeanu
Misterele Justiției, descifrate de avocata Eliza Ene-Corbeanu

Misterele Justiției, descifrate de avocata Eliza Ene-Corbeanu

În urmă cu ceva mai bine de doi ani, îi propuneam avocatei Eliza Ene-Corbeanu să scrie pentru Evenimentul Zilei. Nu o cunoșteam, doar auzisem că este un avocat temeinic, foarte bine pregătit, devotat profesiei, și citisem câteva texte ale sale, postate pe o rețea de socializare – v-am mai spus, așa îi zic hipsterii tefeliști facebook-ului.

De la primele rânduri, mi-a fost clar că autoarea are talent literar cu carul și, imediat, m-am gândit cum să fac să o conving de o colaborare. M-am verificat cu Dan Andronic, care mi-a spus că ar fi o mutare grozavă, dacă ar scrie în paginile ziarului nostru. Nu prea speram, știam că un avocat de talia ei este ocupat până peste cap, mai aflasem și că este mamă. Când să mai și scrie pentru un ziar? Am căutat-o cu inima cam strânsă, eram aproape sigur că mă va refuza. Cine a contribuit vreodată la facerea unei publicații mă va înțelege, știe ce este aceea să vezi un talent cert, în stare pură, să-ți dorești să scrie la tine și să nu vrea, sau și mai frustrant, să nu poată. Spre marea mea bucurie, a acceptat. Nu voi scrie decât despre ceea ce am văzut, văd și voi vedea în sălile de tribunal, despre ceea ce trăiesc și aflu ca avocat, a precizat avocata, din capul locului. Bun, mi-am zis, atunci rubrica se va numi…mmm…ceva cu justiție…tribunal…sală de judecată…ăăă…curte cu juri…curte…ha, am găsit, asta e: „Viața la Curte”! Și așa a rămas! Mai mult, de astăzi, istoriile Elizei ne stau la dispoziție în librării, grupate în volumul intitulat precum rubrica din ziar: Viața la Curte.

Revenind, ceea ce a urmat mi-a confirmat cu vârf și îndesat așteptările. Fără excepție, textele Elizei Ene-Corbeanu au figurat în topul audiențelor ziarului. Cititorii au simțit din prima calitatea textelor sale. În toată perioada asta de peste doi ani, autoarea nu a contenit să mă uimească cu capacitatea ei de a vedea ceea ce este lângă noi, sub ochii noștri, dar foarte puțini dintre noi putem vedea. Săptămână de săptămână, câte o nouă poveste a adăugat câte o nouă piatră imaginii unei lumi aparent izolate, aceea a sălilor de tribunal și a protagoniștilor intrați în ruleta rusească a Justiției – o lume care, de fapt, în mic, prin ochii și penița hărăzitei avocate, reproduce întregul univers existențial uman, alcătuit din Soartă și pioni. Soarta – jucător care fie că-i trăsnește pe fericiții aleși cu Dreptatea absolută, fie aruncă peste nefericiții ei giulgiul cernit al Nedreptății crâncene – personaj favorit al avocatei noastre, unul prezent printre rândurile mai tuturor povestirilor – își așează pionii după reguli doar de ea știute, dar grozav intuite și reliefate de autoare. Pionii? Ei bine, pionii putem fi oricare dintre noi!

Preotul care denunță procurorului DNA tainele aflate la spovedanie, iubita care își toarnă amantul pentru că i s-a năzărit că este înșelată, judecătorul care este cu atât mai îndârjit, cu cât nevinovăția acuzatului este mai vădită, avocatul care îi este clientului său nu apărare, ci călău, nu doar că sunt pionii Sorții, personaje reale, unele ușor de recunoscut inițiaților, dar ele, toate aceste personaje, încastrate pentru totdeauna de Eliz Ene-Corbeanu, precum niște insecte preistorice, în chihlimbarul istorisirilor sale, descriu nu doar o lume, ci și niște vremuri. Care vremuri? Cele pe care le trăim! Mai bine spus, pentru cine pricepe tâlcul povestirilor Elizei Ene-Corbeanu devine lesne de înțeles cum de a fost posibil să ne ajungă din urmă anii ’50, să retrăim, este drept, la alte proporții, parte din tragediile și samavolniciile acelui deceniu.

 Cine a fost cât de cât atent la tribulațiie prin care a trecut deținătoarea legată la ochi a Balanței Dreptății în ultimii 10-12 ani și, concomitent, a citit istoriile săptămânale ale Elizei Ene-Corbeanu, din Evz, cine a reușit să suprapună astfel cele două izvoare, a ieșit într-un uriaș câștig: a putut înțelege Cum a Fost Posibil. Adică, a fost capabil să-și răspundă la aceeași întrebare pe care și-au pus-o și cetățenii germani, după Al Doilea Război Mondial, atunci când au aflat de crimele comise lângă ei, în numele lor: cum a fost posibil?

 

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: