Avioane iraniene vs OZN-uri? Misterul încă neelucidat al „obiectelor zburătoare” care au survolat instalațiile nucleare ale Teheranului

Avioane iraniene vs OZN-uri? Misterul încă neelucidat al „obiectelor zburătoare” care au survolat instalațiile nucleare ale Teheranului

Iranul este singura țară, în afară de Statele Unite, care operează, fără îndoială, cel mai puternic avion interceptor din istorie, F-14 Tomcat.

Iar republica islamică a tras din greu cu avioanele de luptă bimotor, cu aripi oscilante, potrivit NationalInterest.

Avioanle F-14 au jucat un rol major în războiul Iranului cu Irakul din anii 80. Piloții iranieni de pe Tomcat au fost singurii care au folosit cu succes racheta AIM-54 Phoenix, cu rază lungă de acțiune, pentru a doborî avioanele inamice.

În deceniile de după război, Teheranul a reparat și modernizat F-14-urile care au supraviețuit, căutând cu disperare componente care sfidau embargoul guvernului SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Americanii și-au retras avioanele F-14 în 2006, dar aproximativ 40 dintre Tomcats-urile iraniene au rămas active. Rolul lor principal: apărarea siturilor nucleare ale Iranului. O misiune care a adus avioanel în contact strâns cu niște avioane foarte misterioase, potrivit unei întâmplări bizare și fascinante din 2013 din revista Combat Aircraft, relatată de reporterul Babak Taghvaee. Iranienii au crezut inițial că obiectele zburătoare erau drone-spion ale CIA, trimise de americani să adulmece programul nuclear al Teheranului. Dar tot ei au atribuit acestor presupuse vehicule aeriene fără pilot caracteristici și capacități de zbor mult dincolo de ceea ce poate realiza o dronă cunoscută.

De-a lungul deceniilor, Teheranul a construit trei mari instalații nucleare care, teoretic, ar putea fi utilizate pentru asamblarea armelor atomice. Este vorba de reactoarele de la Bushehr și Arak și uzina de îmbogățire a uraniului de la Natanz.

Această infrastructură a devenit cunoscută în 2002. Iar CIA s-a interesat de ea. „Un număr de UAV-uri de recunoaștere au fost trimise pentru a colecta informații și a pregăti un posibil atac al forțelor occidentale”, a scris Taghvaee.

Pentru a proteja facilitățile nucleare, Iranul a desfășurat în 2004 opt avioane F-4E și opt F-14 plus un fost avion de linie 707 și un avion de marfă C-130. Acest „grup de lucru” a dat nas în nas peste ceea ce credea că sunt drone CIA cu „caracteristici de zbor uimitoare”.

„UAV-urile pot bloca radare și pot perturba sistemele de navigație ale interceptorilor. Au zburat „în afara atmosferei”, cu viteze de până la 10 Mach. De asemenea, puteau să plutească. Zburând noaptea, au emis o lumină albastră, care a dus la poreclirea lor „obiecte luminoase”. În mai multe cazuri, F-14 s-au confruntat cu ele, dar nu au reușit să-și direcționeze corect sistemele de armament”, a scris Taghvaee.

Un Tomcat care a decolat pentru a intercepta un obiect luminos pe 26 ianuarie 2012 a explodat în mod misterios, ambii membri ai echipajului pierzându-și viața. Taghvaee sugerează că presupusul UAV ar fi fost responsabil de incident.

E de la sine înțeles că CIA și Pentagonul trimit avioane de recunoaștere în apropierea siturilor nucleare iraniene. În 2012 și 2013, avioane de luptă iraniene au încercat să intercepteze dronele americane Predator în afara spațiului aerian al Teheranului. În incidentul din 2013, un stealth F-22 al Forțelor Aeriene din SUA a blocat interceptarea, în stilul Top Gun.

Dar nici drona Predator, nici drona Santinel nu sunt deosebit de înalte și nici nu pot străluci în albastru. De asemenea, ele nu au puterea electrică de a da peste cap radarele și echipamentele gear de navigație.

Conform unor zvonuri, Forțele Aeriene și CIA operează o nouă dronă performantă. Dar e puțin probabil ca noul UAV să fie capabil de zbor hipersonic care să atingă 10 Mach, în condițiile în care Pentagonul se luptă să ajungă la 5 Mach.

Deci, dacă e adevărat că F-14-urile iraniene s-au confruntat cu astfel de obiecte zburătoare super-rapide și letale, care zburau atât de sus, oare ce să fi fost ele?