Aviano, baza de unde SUA privesc Balcanii

Aviano, baza de unde SUA privesc Balcanii

EVZ a intrat într-una dintre cele mai mari baze americane desfăşurate în Europa, de unde Unchiul Sam ţine sub observaţie regiunea balcanică. Pe o suprafaţă de câteva sute de hectare, americanii au construit la Aviano, în nordul Italiei, una dintre cele mai mari baze militare aeriene din Europa.

În 2001, „obiectivul“ de la Aviano a fost modernizat, iar noua „faţadă“ îţi dă impresia că te afli mai degrabă într-un cartier modern de locuinţe decât într-o unitate militară strategică. Te trezesc însă curând la realitate cele 50 de avioane de luptă F-16, care decolează şi aterizează zi de zi, la fiecare câteva minute.   Prezenţa trupelor americane la Aviano a atras dupa sine dezvoltarea pe orizontală a regiunii. Beneficiile generate de prezenţa cazonă a Unchiului Sam sunt prezentate de generalul de brigadă Craig A. Franklin, comandantul bazei, într-o cheie cât se poate de contabilă: „În 2007, baza militară a atras în zonă investiţii directe sau indirecte de 444 milioane de dolari. Bugetul militar nu-l pot spune pentru că este fixat la Washington. Ceea ce pot însă să spun e că, în anul 2007, am plătit salarii de 307 milioane de dolari, alte cheltuieli în valoare de 75 de milioane de dolari şi alte angajări financiare de 62 de milioane“, explică generalul american volumul de dolari SUA dislocat, pe lângă avioane şi muniţie, la Aviano.

Dezvoltare pe bază de dolari

Iar înşirarea cifrelor continuă. La această bază aeriană din nordul Italiei, Pentagonul a trimis 3.541 de militari americani, iar localnicii angajaţi aici numără 933 de suflete. Pentru un confort sporit al trupelor, mai trăiesc în jurul bazei alţi 3.400 de oameni, membrii familiilor soldaţilor americani. Mulţi dintre aceştia locuiesc cu chirie în oraşelele limitrofe bazei de la Aviano. Comandantul Franklin estimează atsfel că suma totală care intră direct în această zonă în urma faptului că soldaţii americani plătesc chirii, mănâncă la restaurante şi aleg tot felul de distracţii atinge anual 75 de milioane de dolari. De altfel, multe localuri din Aviano acceptă ca monedă de plată dolarul american care, în zonă, este la fel de puternic ca şi euro.

Două escadrile de luptă

La baza de la Aviano există 50 de avioane F16 care sunt împărţite în două escadrile de luptă, 510 şi 555. Fiecare avion are propriul hangar unde este adăpostit împotriva intemperiilor şi unde tehnicienii fac inspecţiile regulate. Fiecare escadrilă este, la rândul ei, „cazată“ într-o clădire modernă cu săli de conferinţe, birouri pentru piloţi şi un bar unde, după fiecare antrenament, oamenii aerului se pot relaxa.

Capitanul Matt McCoach are 27 de ani şi zboară pe F-16 de la 23 de ani. Este considerat unul dintre cei mai buni piloţi din escadrila 510. „Acesta a fost visul meu, să zbor cu F16 şi, după ce am absolvit academia de aviaţie, la 23 de ani, am început să zbor“, spune tânărul căpitan. În timpul războiului din Irak, escadrila sa a acumulat peste 6.000 de ore de zbor şi a atacat de peste 160 de ori. În palmares mai intră misiunile din Bosnia-Herţegovina, dar şi cele executate împotriva Serbiei, pentru a ajuta NATO.

RISCURI PE PISTĂ

„În fiecare dimineaţă căutăm pietre“

În fiecare zi, dintre cele 50 de avioane de luptă de la Aviano sunt pregătite de zbor în jur de 45. O zi de antrenament a celor două escadrile constă în efectuarea a o sută de misiuni de luptă. În total, două sute de ore de zbor. Sergentul Craig McCarthy care lucrează în turnul de control al bazei spune că o misiune se derulează pe parcursul a două ore şi că, în fiecare zi, fiecare pilot efectuează cam două misiuni. „Avem în plus cam 300 de apropieri. Această menevră constă în faptul că avionul se apropie de pistă sau chiar aterizează, dar nu se opreşte şi decolează din nou. Spaţiul aerian este foarte bine definit şi nici un alt avion civil nu poate intra în acest spaţiu“, explică sergentul McCarthy.

Mentenanţă de milioane de euro

Întreţinerea celor două escadrile de F-16 pare a fi însă cel mai greu lucru. Căpitanul Maxwell Loren este comandantul echipelor de întreţinere a escadrilei 510, compusă din 24 de aparate. „Ora de zbor pentru un singur F-16 costă 7.200 de dolari, sumă în care sunt incluse cheltuieli cu combustibilul, echipamentele electronice ale avionului şi cele de menţinere a vieţii, dar şi reparaţiile care sunt efectuate. O inspecţie completă a avionului se face după 400 de ore de zbor. Acest număr de ore de zbor se face cam în 14-15 luni“, punctează căpitanul Loren.

Pentru ca un F-16 să fie pregătit de zbor trebuie să aibă în jurul lui o armată de tehnicieni. La fiecare cinci zile, motorul celui mai utilizat avion al US Air Force este inspectat cu ajutorul unei camere video, în căutarea eventualelor defecte. În fiecare an, tehnicienii americani supun avionul la patru faze mari de inspecţie, iar costurile de întreţinere depăşesc 250.000 de dolari SUA.

Pentru cele 50 de avioane F-16 există la Aviano un număr 550 de tehnicieni care deservesc cele două escadrile de aviaţie, 510 şi 555.

De asemenea, din cauza absorbţiei aerului de sub avion, pista de decolare, dar şi centurile de beton care duc spre hangare trebuie să fie în permanenţă foarte curate. „În fiecare dimineaţă căutăm pietre sau diferite obiecte metalice pe pistă. Dacă nu ne facem bine treaba fiecare dintre noi, avionul are de suferit. A existat un caz când din cauza unei piuliţe am pierdut un avion pentru că s-a stricat motorul“, a completat generalul Craig A. Franklin.

REGULI STRICTE. O dată la cinci zile, motorul avionului este inspectat cu ajutorul unei camere video pentru depistarea oricărei defecţiuni ESCADRILA

510 Zbor spre Cluj

Jumătate dintre piloţii Escadrilei 510 de la Aviano vor participa, în perioada 22 august-5 septembrie, la un exerciţiu aerian împreună cu piloţii români de MiG-21 Lancer. În cadrul exerciţiului „Viper Lancer“, militarii americani îi vor învăţa pe cei români abilităţile tactice ale aparatului F-16. „Vom face exerciţii comune pentru îmbunătăţirea interoperabilităţii cu aliaţii din NATO. De asemenea, vom efectua trageri cu armament în poligonul de la Cincu“, a explicat locotenentul colonel Lance Landrum, comandantul misiunii americane de la Câmpia Turzii. De asemenea, trupele SUA vor participa şi la un proiect umanitar împreună cu reprezentanţii Funadaţiei Române Comunitare pentru Copii şi Familie din Cluj.

CIUDĂŢENIE. Dacă nu ar fi vehiculele militare, baza de la Aviano ar putea trece uşor drept un cartier rezidenţial

F-16, ÎN CURSĂ

Contract strategic

Modelul F-16, prezentat în detaliu de militarii americani de la Aviano, se află în cursa pentru dotarea Forţelor Aeriene Române, alături de alte două tipuri de aparate de luptă, Eurofighter Typhoon şi Jas-39 Grippen. Colonelul John Ingham, şeful Biroului de Cooperare Militară în domeniul Apărării de pe lângă Ministerul Apărării de la Bucureşti, a spus că SUA au făcut o ofertă către guvernul român de furnizare a 48 de avioane F-16 (jumătate noi, jumătate second-hand). În preţul de patru miliarde de dolari pe care guvernul român ar trebui să-l achite, vor fi incluse şi echipamente tehnice pentru tehnicienii de la sol, dar şi pregătirea a 250 de tehnicieni români.

EFECTIVE MILITARE. 3.541 de soldaţi americani sunt detaşaţi la baza din nordul Italiei, unde împreună cu ei locuiesc şi membri de familie

Corespondenţă din Aviano, Italia

Ne puteți urmări și pe Google News