Avertizare specială pentru București. Vreme rece și ploi torențiale în următoarele ore

Avertizare specială pentru București. Vreme rece și ploi torențiale în următoarele ore sursă: arhivă EvZ

Vremea se va răci, iar ploile își vor face apariția în municipiul București, în următoarele ore, conform unei avertizări speciale transmise de meteorologi.

Vremea va deveni instabilă la nivelul Municipiului Bucureşti, pe parcursul zilei de miercuri până joi dimineaţa, conform informațiilor prezentate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Meteorologii avertizează cu privire la probabilitatea, destul de ridicată, de apariţie a precipitaţiilor.

Conform prognozei de specialitate, până joi, la ora 8:00, valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua precedent. Astfel, conform sursei citate, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 32 de grade, iar minimele vor fi de 16 - 17 grade.

De asemenea, se vor accentua înnorările. În special, după orele amiezii vor fi perioade în care se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, ploi torenţiale, descărcări electrice şi, posibil, grindină.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăşi 10 - 15 litri/ mp şi, izolat, peste 25 litri /mp, conform cu această avertizare meteo.

Avertizări de cod galben și portocaliu pentru 16 județe

ANM a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de vreme instabilă, valabilă în zone din 16 judeţe, precum şi un Cod galben de instabilitate atmosferică pentru zece judeţe. O primă avertizare, cod galben, a intrat în vigoare de miercuri, de la ora 10:00 până joi, la ora 8:00, fenomenele vizate fiind: instabilitate atmosferică temporar accentuate. Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, ploi torenţiale şi pe alocuri vijelii şi grindină.

Astfel de fenomene vor fi pe parcursul zilei de miercuri (18 august) în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi în nord-estul Olteniei. În noaptea de miercuri spre joi (18/19 august) şi în Dobrogea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25...40 l/mp.

O altă avertizare, cod portocaliu, de instabilitate atmosferică accentuată este valabilă din18 august, ora 14:00 – 19 august, ora 06:00.  În acest interval, în nordul şi estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, precum şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 70...90 km/h, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 30...40 l/mp şi izolat 50...70 l/mp.