Avertismentul Washington Post: Statele Unite au pierdut  primatul militar asupra Chinei!

Avertismentul Washington Post: Statele Unite au pierdut  primatul militar asupra Chinei!

Pentagonul se pricepe foarte bine să facă ceea ce făcea ieri, iar Congresul fix asta și insistă să facă. Am fost atât de ocupați să ne lustruim armele depășite încât, scrie Brose, „SUA au fost prinse în ambuscadă de viitor”.

Ar trebui să medităm la vulnerabilitatea Americii acum, cât timp lumea se află în carantină și avem o șansă de a reevalua. O nouă lume va apărea după pandemia de coronavirus, una în care China este în mod limpede hotărâtă să conteste SUA în calitate de putere globală.

Războaiele propagandistice privind originea noului virus care provoacă Covid-19 nu sunt decât o încălzire pentru încercările care ne așteaptă.

Armata Chinei nu se concentrează pe proiectarea puterii, precum a noastră, ci pe împiedicarea dominației americane. În loc să-și construiască și să-și trimită peste tot prin lume flote de portavioane și escadre de avioane, cum facem noi, Beijingul și-a construit arme de precizie cu care să poată împiedica mobilizarea acestor forțe de către SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un exemplu este DF-21, prima rachetă balistică anti-navă din lume, despre care Brose afirmă că e poreclită „ucigașul de portavioane”.

Pentagonul vrea să se confrunte cu provocarea chineză, dar insistă pe menținerea acelorași platforme vulnerabile, cu prețuri exorbitante, în centrul puterii militare a SUA. Iar Congresul cere respectarea acestui statu-quo.

Atunci când fostul secretar al apărării Jim Mattis și fostul secretar al marinei militare Richard Spencer au încercat să retragă din activitate un portavion, în 2019, Congresul a refuzat.

Avioanele militare scumpe beneficiază și ele de lobby. După cum observă Brose: „Există un motiv pentru care piesele de F-35 sunt produse în fiecare stat al Americii. [...] Este oportunism politic.”

Atunci când Pentagonul încearcă totuși să inoveze, e prea anchilozat pentru a manevra și a se adapta. Un exemplu clasic e aventura nefericită de 18 miliarde de dolari a armatei terestre cunoscută drept „Sisteme de Luptă Viitoare”, care ar fi trebuit să coordoneze diverse arme moderne, dar s-a dovedit a fi mai puțin suplă decât o consolă PlayStation Sony.