Avertismentul specialiștilor. Încălzirea globală favorizează două boli transmisibile. Toată lumea e în pericol

Avertismentul specialiștilor. Încălzirea globală favorizează două boli transmisibile. Toată lumea e în pericolSursa foto: EVZ

Schimbările climatice ar putea pune în pericol sănătatea a miliarde de oameni. Aceștia ar putea contacta două dintre cele mai periculoase boli care apar în zonele călduroase.

Este vorba despre malaria și febra Dengue, două boli foarte grave care sunt transmise de țânțari. Acestea se vor răspândi și vor afecta miliarde de oameni, din cauza încălzirii globale, dacă emisiile de gaze cu efect de seră vor crește în ritmul actual.

Potrivit unui studiu citat de publicația The Guardian, până în 2080, peste 8 miliarde de oameni ar putea fi expuşi riscului de a contacta aceste boli daca nu se va face nimic pentru încălzirea globală.

Analiza, realizată de London School of Hygiene & Tropical Medicine (LSHTM) a fost publicată în revista Lancet Planetary Health, iar concluzia nu este deloc liniștitoare. Dacă nivelurile de emisii continuă să crească în ritmul actual, efectul asupra temperaturii globale ar putea prelungi anotimpurile de transmitere a bolilor cu mai mult de o lună pentru malarie şi cu patru luni pentru febra Dengue. Acest lucru se va resimți în următorii 50 de ani.

Conform cercetătorilor, încă 4,7 miliarde de oameni ar putea fi ameninţaţi de malarie și febră Dengue.

Malaria face peste 400.000 de victime anual

Felipe Colón-González, profesor asistent la LSHTM şi unul dintre autorii raportului, spune că responsabilii din domeniul sănătăţii publice ar trebui să se pregătească pentru toate scenariile.

„Acest lucru este deosebit de important în zonele care în prezent sunt fără acest risc şi unde este probabil ca sistemele de sănătate să nu fie pregătite pentru focare majore”, atrage atenția cercetătorul.

Malaria ucide mai mult de 400.000 de persoane în fiecare an, în special copii, conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Febra Dengue este sub-raportată

Febra Dengue nu are un tratament specific. Se estimează că între 100 şi 400 de milioane de oameni sunt infectați în fiecare an, iar 20.000 dintre aceștia mor.

Numărul cazurilor de febră Dengue raportate la OMS a crescut de peste opt ori în ultimele două decenii, de la 505.430 în 2000 la 5,2 milioane în 2019, a adăugat ea.

Cu toate acestea numărul cazurilor raportate oficial este mai mic decât cel înregistrat în realitate, susțin oficialii din sănătate.

Ne puteți urmări și pe Google News