AVERTISMENTUL LUI VÂLCOV anunță începutul unui război dur pe piața energiei!
- Ovidiu Drug ă
- 28 iulie 2018, 16:41
Darius Vâlcov a lansat un avertisment dur. Asta ne arată că dincolo de războiul din justitie, se duce o luptă mult mai crâncenă care cuprinde de fapt adevărată miza a guvernării PSD: direcționarea către alte zone de influență a celor mai valoroase resurse economice.
După ce s-a dus o bătălie aprigă pentru resursele de gaz ale României, acum vine rândul pieței de energie pentru a fi ținta asaltului băieților "deștepți" din PSD. În ultima perioadă au fost două mișcări s-au înregistrat două dezbateri aprinse în zona controlului resurselor naturale: reglementarea pieței off shore a gazelor naturale și retragerea cererii de înscriere a Roșiei Montane in patrimoniul UNESCO. Acum urmeaza subordonarea pieței de energie unor interese de casă, spun adversarii PSD, în special cei de la USR.
Numai că potrivit unor surse consultate de EvZ, miza este mult mai amplă.
Darius Vâlcov, cunoscut datorită mailurilor primite de pe adresa Cucuveaua Mov, ca fiiind omul cu tablouri în pereți și bani în cimitir, a avut în ultimele săptămâni o agendă media mult mai intensă decât până acum. Poate că n-ar fi demn de remarcat dacă n-ar fi știutfaptul că Darius Vâlcov este vârful de lance al strategiei economice a PSD și omul de încredere al lui Liviu Dragnea pentru a gestiona cele mai aventuroase acțiuni în planul înșurubării PSD la (re)sursa economică. Acesta a lansat la finalul acestei săptămâni un atac fără precedent la adresa jucătorilor din piața de energie, dar și o amenințare implicită.
Așa cum ne-a declarat unul din analiștii pieței de energiei, "avertismentul este clar - în luna septembrie incepe o luptă dură pe piața de energie și mesajele lansate de către omul lui Dragnea au rolul de a intimida pe oricine ar putea să le strice jocurile". "Ieșirea lui Vâlcov trebuie citită în nota noilor interese pentru puterea care guvernează astăzi România: capturarea resurselor economice de natură să asigure bunăstarea pentru cei care îl manevrează din spate pe premier", a continuat acesta, sub condiția anonimatului. Declarații dure care arată că războiul economic este doar la început.
De unde a căpătat Darius Vâlcov curajul necesar pentru a ieșit în public și a face jocurile pentru supraviețuirea politică a PSD? Schimbarea Laurei Codruța Kovesi, numirea unui nou procuror șef al DIICOT, mutarea celor 300 de dosare cu magistrați de la DNA la Parchetul General reprezintă câteva premise bune ale unui răspuns corect.
"Acum este momentul pentru a fi achitate notele de plata pentru PSD pentru toate campaniile de imagine duse în interior și în exterior împotriva celor care li s-au opus, de la DNA la Klaus Iohannis. Iar piața energiei este o resursa nebănuită de bogată, care poate satisface multe interese", a mai declarat acesta.
Trebuie să remarcăm faptul că atacul lui Vâlcov este unul fără precedent și împotriva a două televiziuni a căror politică editorială este cel extrem de critică la adresa guvernului și a PSD. Dar ieșirea sa ascunde un element mult profund decât preocuparea față de modul în care aceștia își plătesc taxele: asaltul asupra investitorilor din piața de energie, pe care PSD îi bănuiește că finanțează (parțial) cele două televiziuni.
Deși furibundă, ieșirea consilierului lui Dăncilă poate părea incoerentă, numai că așa cum spuneam, are un scop precis. Discursul său a culminat cu împingerea unor instituții ale statului - cum ar fi ASF - spre intervenții în forță pe piața liberă și împotriva unor companii private care investesc in sectorul de energie. Modelul a mai fost folosit de Dragnea în cazul ANAF contra celor de la RiseProject, dar și de către ANAF contra Președintelui României.
Deci războiul pe piața energiei este abia la început. Prima zi a lunii septembrie pare a fi debutul unui nou conflict major care va angrena forțe importante de ambele părți.