Avertisment teribil pentru toată Europa în plin război! Un accident nuclear este iminent din cauza conflictului armat din Ucraina. Cernobîl este adevărata ţintă a lui Vladimir Putin Generalul ucrainean, Kyrylo Budanov, șeful serviciilor secrete militare a spus că un ”accident” nuclear poate avea loc oricând.
Budanov a spus că Rusia poate regiza în orice moment un accident nuclear care ar duce la o situație foarte complicată. Acest accident se poate întâmpla sub forma unor incendii în pădurile din jurul centralei nucleare de la Cernobîl, unde solul este foarte contaminat, după explozia din 1986.
Un alt ”accident” posibil la care se referă Budanov este bombardarea depozitelor de deșeuri radioactive, caz în care situația s-ar complica foarte mult.
De fiacare dată, mai afirmpă oficialul din Ucraina, rușii ar da vina pe adversar, pentru a arăta lumii în ce situație complicată au pus umanitatea.
Situația este monitorizată
Secretarul pentru Energie a Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm a declarat că situația centralelor nucleare din Ucraina este monitorizată în permanență.
Americanii se tem de o posibilă atacare a acestora de forțele ruse aflate în degringolată în Ucraina.
Secretarul american al Energiei, Jennifer Granholm, a mai declarat că reactoarele de la centrala nucleară ucraineană Zaporizhzhia ”sunt protejate de structuri de izolare robuste, iar reactoarele sunt închise în siguranță”.
Granholm a mai scris pe Twitter că a vorbit cu ministrul ucrainean al energiei despre situația de la centrală, unde un incendiu a izbucnit în timpul luptelor dintre forțele ruse și ucrainene.
”Nu am observat citiri ridicate de radiații în apropierea instalației”, a spus Granholm.
Centrala nucleară bombardată
Dmytro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, a postat pe Twitter că forțele ruse „trag din toate părțile” asupra instalației. „Incendiul a izbucnit deja”, a scris el – o afirmație care pare să fie susținută de videoclipuri în flux live. „Dacă va exploda, va fi de 10 ori mai mare decât Cernobîl”, a consemnat presa de peste ocean.