„Dacă în prezent taxa de 4 lei/kg, respectiv de 20 lei/kg este aplicabilă pentru diferenţa dintre cantităţile de EEE declarate ca fiind introduse pe piaţă şi cantităţile constatate de către AFM ca fiind efectiv introduse, de la 1 ianuarie 2020 această contribuţie va fi datorată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de EEE corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare şi cantităţile efectiv colectate. Cu alte cuvinte, dacă un producător/importator de asemenea produse pune pe piaţa din România 10.000 de kg, este obligat să colecteze 4.500 de kg de deşeuri în 2020. Dacă reuşeşte să colecteze doar 2.000 de kg, atunci va datora o taxă aferentă diferenţei de 2.500 de kg necolectate”, arată Adrian Teampău, director Taxe Indirecte, Deloitte România, conform Agerpres.

Acesta subliniază, de asemenea, că aceste taxe au impact financiar major pentru firme dacă nu sunt tratate cu atenţie. Spre exemplu, pentru o centrală termică, taxa depăşeşte 100 de lei, iar pentru o maşină de spălat este cu mult peste 200 de lei. „Una dintre problemele apărute în practică este dificultatea clasificării produselor ca EEE sau nu. O altă problemă este că transferul responsabilităţii de colectare către un organism reglementat în acest sens, deşi pare soluţia salvatoare, în realitate nu poate atinge în toate cazurile ţinta anuală impusă de lege din varii motive”, precizează Adrian Teampău.

Potrivit acestuia, operatorii economici responsabili în faţa AFM trebuie să acorde o atenţie deosebită atingerii ratei anuale minime de colectare, cu atât mai mult cu cât, începând din 2021, rata anuală minimă de colectare va fi de 65%, în creştere de la 45% în prezent.

„Teoria sună bine, însă, atunci când trebuie implementată, cei vizaţi se lovesc de realitatea cruntă. Cum poate un producător/importator să colecteze deşeurile? Dacă nu le colectează, trebuie să reflecte taxa în preţul la raft? Cum gestionează logistic deşeurile colectate? Trebuie să contracteze şi serviciile unui reciclator? Aparent, legislaţia oferă răspunsuri la toate aceste întrebări: semnarea unui contract de transfer de responsabilitate cu o societate autorizată în acest sens (OIREP).

Dar această soluţie atrage costuri suplimentare pentru producător/importator, deoarece aceste societăţi autorizate (OIREP) facturează întreaga cantitate de echipamente electrice şi electronice introdusă (nu doar ţinta de 45%). Un alt aspect problematic este reprezentat de faptul că, în acest moment, sunt prea puţine societăţi OIREP care activează în acest domeniu şi, ca urmare, tarifele acestora vor fi consistente. O altă problemă reală este gradul redus de colectare efectivă de la populaţie. Cu alte cuvinte, nu sunt suficiente cantităţi de deşeuri pentru a îndeplini obligaţiile de colectare ale tuturor producătorilor/importatorilor”, arată reprezentantul Deloitte. (Foto Agerpres)

Te-ar putea interesa și: