„Ţinând cont de consumul tradiţional de peşte specific acestei perioade, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă o atenţie sporită la achiziţionarea de peşte, a preparatelor din peşte preambalate şi a conservelor din peşte. Vă recomandăm să nu cumpăraţi peşte sau produse din peşte din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare. Totodată, acesta nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi, astfel, riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur, care poate să vă afecteze sănătatea”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Autoritatea.

De ce trebuie să țină cont cumpărătorii

Potrivit specialiştilor, pentru ca peştele şi produsele din peşte să nu reprezinte un pericol pentru sănătatea dumneavoastră, trebuie avute în vedere următoarele aspecte: acordaţi o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului, pentru a vă forma o prima apreciere asupra gradului de prospeţime; nu achiziţionaţi produse cu suprafaţa mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai sau produse cu miros şi culoare modificate, aspect de vechi etc.; refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte dacă aveţi îndoieli asupra gradului de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare; urmăriţi modul de etichetare a peştelui şi a produselor din peşte şi nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate.

De asemenea, se recomandă consumatorilor să refuze să cumpere peşte şi produse din peşte preambalate, pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau a depăşit termenul.

În acelaşi timp, la cumpărarea peştelui şi produselor din peşte, trebuie solicitat şi păstrat bonul de casă pentru a putea proba achiziţia în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea produsului.

ANPC menţionează că, în anii anteriori, inspectorii de control au găsit la comercializare produse neconforme, precum: chefal proaspăt expus la comercializare pe pat de gheaţă care prezenta muşchiul cu o consistenţă flască, burtă moale umflată – amestecat cu chefal care era proaspăt şi fără deficienţe; crap proaspăt care prezenta semne vizibile de alterare (ochii retractaţi în orbite şi burta moale) sau produsul era în afara datei limită de consum; scrumbie sărată, în vid, cu lichid în ambalaj, care din cauza devidării prezenta consistenţă moale şi miros nespecific; macrou congelat cu arsuri de congelare, din cauza depozitării incorecte.

Totodată, au fost descoperite la vânzare conserve de „sardine în ulei natural” care aveau declarat pe etichetă o cantitate netă de 200 g şi un conţinut de peşte de 120 g, adică 60%, faţă de minim 70% prevăzut conform normelor legale. În acelaşi timp, se comercializau conserve de „sardine în ulei vegetal”, conform declaraţiilor de pe etichetă („ingrediente: sardinella gibosa 72%, apă, ulei soia 5.6%”) aveau un conţinut de apă în jur de 22%, faţă de maximum 8% admis, iar file Pangasius avea glazură protectoare declarată de 20%, la care s-a determinat, după decongelare o proporţie de glazură de peste 28%.

Conform Autorităţii, pe piaţă au fost descoperite şi alte produse din peşte cu probleme, precum: cod congelat, provenienţă Spania, pe a cărui etichetă se declara glazura „0”, iar în urma analizelor de laborator s-a determinat 4,99% glazura; produse preambalate etichetate incorect sau incomplet, fără menţionarea tuturor ingredientelor şi neînscrierea datei durabilităţii minimale pe etichetă; utilizarea de denumiri improprii / menţiuni menite a induce în eroare consumatorii (hering provenienţă Norvegia, comercializat sub denumirea de scrumbie de Dunăre, baby hering provenienţă Polonia, comercializat sub denumirea de oblet).

O abatere frecvent întâlnită în cadrul acţiunilor de control, desfăşurate în anii anteriori, este nerespectarea condiţiilor de depozitare şi expunere la comercializare, respectiv: peşte expus în condiţii necorespunzătoare, direct pe paviment; peşte care prezenta modificări organoleptice – solzi desprinşi, consistenţă flască a muşchiului; peşte şi produse din peşte depozitate în afara spaţiului frigorific la temperatura mediului ambiant, într-un depozit neamenajat, impropriu şi neautorizat; peşte sărat (şprot şi plătică) depozitat în agregat frigorific, dar care nu asigura temperatura de depozitare stabilită de producător.

În perioada următoare, ANPC anunţă că va supraveghea atent piaţa pentru a verifica modul în care operatorii economici îşi desfăşoară activitatea şi se respectă drepturile consumatorilor, scrie Agerpres.

Poliția a confiscat 500 de kilograme de pește

Poliţiştii bucureşteni au confiscat, în ultimele trei zile, aproximativ 500 de kilograme de peşte şi produse din peşte, fiind aplicate amenzi 94.000 de lei, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al al Poliţiei Capitalei, Ciprian Romănescu.

Acesta a precizat că, sâmbătă dimineaţă, au fost confiscate, doar în Piaţa Obor, 150 de kilograme de peşte.