Avertisment din țara în care trăiesc sute de mii de români! Nu vor scăpa de măști până atunci

Avertisment din țara în care trăiesc sute de mii de români! Nu vor scăpa de măști până atunci

Măștile, distanțarea socială și restricțiile vor fi prezente în Marea Britanie până în iulie anul viitor, prognozează un expert de la Oxford. În Anglia trăiesc cel puțin 500.000 de români, potrivit unor date neoficiale.

Șeful cercetătorilor de la Universitatea Oxford, care încercă obținerea unui vaccin viabil pentru COVID-19, Andrew Pollard, a avertizat că restricțiile sanitare vor fi menținute cel puțin 9 luni de acum încolo.

Chiar dacă studiile pe vaccin vor fi finalizate până la sfârșitul anului, acesta nu ar putea fi administrat populației până în primăvara lui 2021, precizează expertul. Prioritate vor avea lucrătorii din domeniul sănătății.

„Viața nu va reveni la normal până cel mai devreme în vară. Este posibil să avem nevoie de măști până în iulie”, a declarat profesorul Pollard la un seminar online. Pollard precizează că Marea Britanie nu trebuie să se aștepte la o revenire la normalitate până ce nu se va ajunge la imunizare colectivă.

Avertismentul expertului vine pe fondul îngrijorărilor că guvernul Boris Johnson se pregătește de decretarea unui alt doilea lockdown.

„Dacă ajungem la un vaccin eficient în prevenirea bolii, acesta este de departe cel mai bun mod de a controla virusul. Dar, pe termen mediu, vom avea în continuare nevoie de tratamente mai bune” a mai spus șeful cerceătorilor de la Oxford.

Normalitatea mai așteaptă

„Când viața va reveni la normal? Chiar dacă am avea suficient vaccin pentru toată lumea, în opinia mea, este puțin probabil că vom fi foarte repede într-o poziție în care să putem renunța pur și simplu la regulile de distanțare fizică”.

Grupul de test de la Oxford Vaccine Group face parte din Universitatea Oxford și lucrează în prezent la dezvoltarea unui vaccin alături de compania de medicamente Astrazeneca. Acesta este cel mai avansat vaccin britanic.

Estimările arătau că un vaccin ar putea fi gata până la Paște, dar profesorul Pollard atrage atenția că acesta nu poate fi considerat un termen limită. În plus, va fi nevoie și de traversarea unui lung proces birocratic pentru a obține toate avizele necesare, căruia i se adaugă provocările legate de logistica transportului vaccinului.

Sursa: The Sun

Ne puteți urmări și pe Google News