Avertisment din partea CFR Călători. Concursul pentru un card-cadou de transport feroviar este fals

Avertisment din partea CFR Călători. Concursul pentru un card-cadou de transport feroviar este falsCFR Călători. Sursa foto: Arhiva EVZ

CFR Călători avertizează că în prezent circulă informații despre un concurs fals în mediul online, care promite câștigarea unui card-cadou de transport pe calea ferată la un preț minim. Compania feroviară atrage atenția asupra acestui aspect și îndeamnă utilizatorii să fie precauți și să nu se lase înșelați.

Este important să se verifice cu atenție sursele și autenticitatea concursurilor online pentru a evita situațiile de fraudă sau înșelătorie. Astfel că, se recomandă întotdeauna să obțineți informații verificate direct de la sursa oficială pentru a evita astfel de capcane.

CFR Călători demască un concurs fictiv pentru un card-cadou de călătorie

„În mediul online circulă informaţii despre un fals concurs privind câştigarea unui card cadou de transport pe calea ferată, la un preţ minim. Atenţionăm pasagerii că CFR Călători sau CFR S.A. nu au organizat un astfel concurs şi nu au în derulare nicio campanie de promovare pentru oferirea unui card cadou de călătorie.

Această campanie de promovare este o tentativă de fraudă informatică care poate avea drept consecinţă accesul la datele dumneavoastră personale şi de banking”, subliniază CFR Călători într-un comunicat.

Reprezentanții CFR Călători informează că au sesizat organele competente în legătură cu această campanie și că acestea vor efectua cercetări în acest sens.

Trenurile au întârzieri de sute de minute

Trenurile au întârzieri de sute de minute în Gara de Nord a Capitalei. Județele Mehedinți, Caraș-Severin, precum și zonele montane din Gorj și Hunedoara se află sub avertizare cod roșu din cauza ploilor torențiale. În aceeași perioadă, până la prânz, există și o avertizare cod portocaliu pentru instabilitate atmosferică accentuată în jumătatea de vest a Olteniei, nordul țării și centrul Transilvaniei. În mai multe județe deja se înregistrează probleme din cauza acestor condiții meteo.

Echipele de intervenție ale CFR S.A. sunt mobilizate pentru a debloca calea ferată și a remedia deranjamentul produs. Până când remedierea problemei va fi finalizată, operatorul feroviar asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace de transport auto pe traseul Drobeta Turnu Severin - Prunișor pentru trenurile afectate - 79, 78 și inclusiv pentru pasagerii trenului IR 1992.

În plus, CFR Călători va pune la dispoziție garnituri suplimentare pentru preluarea călătorilor transbordați, astfel încât aceștia să-și poată continua călătoria pe calea ferată către destinațiile Timișoara - Budapesta și respectiv București - Constanța.