AVERTISMENT de la S&P: România ar putea avea de suferit din cauza instabilității legislative!

AVERTISMENT de la S&P: România ar putea avea de suferit din cauza instabilității legislative!

Agenția de rating Standard & Poor's a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung în valută, respectiv în moneda locală, cu perspectivă stabilă, a anunțat Ministerul Finanțelor.

Reconfirmarea rating-ului și perspectivei stabile a României este susținută de nivelul moderat al datoriei publice și al datoriei externe, pe fondul unei perspective de creștere economică semnificativă.

În ciuda faptului că măsurile de relaxare fiscală ar putea majora deficitele fiscale și externe, acestea se vor situa la niveluri gestionabile, acceptabile, fără a reveni la cele înregistrate în 2008, consideră agenția de rating.

Însă, instabilitatea legislativă poate genera riscuri de înrăutățire a ratingului de țară, referindu-se în mod special la proiectul legislativ privind darea în plată, având în vedere impactul negativ asupra condițiilor de finanțare pentru sectorul privat, sunt de părere analiștii S&P.

Ne puteți urmări și pe Google News

Agenția de rating menționează că rating-urile ar putea fi îmbunătățite dacă consolidarea bugetară va fi reluată și datoria guvernamentală netă va intra pe o traiectorie descendentă și în cazul în care restructurarea întreprinderilor de stat va fi implementată cu succes.