Avertisment al Băncii Centrale. Bancnote care nu pot fi folosite în niciun context. Ar putea fi false

Avertisment al Băncii Centrale. Bancnote care nu pot fi folosite în niciun context. Ar putea fi falseSursa foto: Dreamstime.com

Un avertisment a fost lansat de Banca Centrală Germană (Bundesbank) cu privire la unele bancnote euro. Acestea nu pot fi folosite în niciun context, existând riscul ca ele să fie false sau contrafăcute. În anul 2022, au fost înregistrate mult mai multe falsuri comparativ cu anul 2021. Autoritățile atrag atenția asupra acestui fapt și încurajează oamenii să verifice bancnotele pe care le primesc.

Banca Centrală Germană (Bundesbank) a emis un avertisment în care se vorbește despre bancnotele euro care nu pot fi folosite în niciun context. Specialiștii susțin că acestea ar putea fi false, iar cei care întâmpină o astfel de situație trebuie să se adreseze autorităților competente.

Verificarea autenticității bancnotelor euro înainte de a le folosi este extrem de importantă. Potrivit mesajului transmis de reprezentanții Bundesbank, mai multe autorități din Germania avertizează cu privire la acceptarea și folosirea bancnotelor euro contrafăcute.

Avertismentul vine după ce un raport a arătat că în anul 2022 au fost înregistrate mult mai multe falsuri comparativ cu anul 2021. Numărul falsurilor a crescut cu 5,2% față de anul precedent. Potrivit Băncii Centrale Germane, în 2022, 44.100 de bancnote euro contrafăcute cu o valoare nominală de 2,7 milioane euro au fost retrase din tranzacțiile de plată din Germania.

Raportat la întreaga zonă euro, au fost înregistrate 376.000 de falsuri, care corespund unei creșteri de 29.000 de unități (+8,4%) față de anul precedent, potrivit sursei menționate.

Bancnota euro cel mai ușor de falsificat

Cea mai mare crește a bancnotelor contrafăcute a fost înregistrată la cea de 50 de euro. Aceasta pare cel mai ușor de falsificat, reprezentând aproximativ 40% din toate contrafăcutele înregistrate. Bancnota de 20 de euro este pe locul doi, ea reprezentând aproximativ 23,6%.

Banca Centrală Germană susține că prejudiciul adus zonei euro în 2022 de bancnotele falsificate este de 21,5 milioane euro, mult mai mare față de cel din 2021, când era de 17,5 milioane euro.

Reprezentanții băncii susțin că este extrem de important să fie verificată autenticitatea bancnotelor euro pe care le primim, înainte de a le folosi. Acestea ar putea fi falsificate. În astfel de cazuri, este recomandat să te adresezi autorităților competente. Cea mai mare atenție trebuie să fie acordată bancnotelor de 50 de euro și 20 de euro. Pentru a distinge banii reali de cei falși, trebuie să fie verificate elementele de securitate ale fiecărei bancnote.

Orice persoană care acceptă și folosește bancnotele contrafăcute poate pierde suma de bani și, cel mai probabil, va fi urmărită penal.

„Oricine acceptă bani falși, suferă prejudicii din mai multe motive: nu primește despăgubiri, iar oricine transferă cu bună știință bani falși este urmărit de lege”, a avertizat poliția germană.

Ne puteți urmări și pe Google News