Din punctul său de control din „Nudi Bar“, aruncat pe plaja de la 2 Mai, un bărbat cu aspect de viking leagă prin poveşti trecutul şi prezentul locului. Vine aici din 1985, iar în amintirile sale întâmplările cu grăniceri beţi, vinul băut cu găleata, nunţile cu aspect hippy şi Sergiu Nicolaescu ceva mai tânăr se împletesc de parcă ar fi avut loc cu numai câteva ore înainte. Îl cheamă cumva, dar nu prea contează, cât timp toată lumea îi spune şi-l ştie ca Şoni. A fost martorul transformă rii foştilor copii care veneau cu părinţii în 2 Mai în adulţi ce-şi aduc astăzi propriile odrasle în acelaşi loc, dar şi al primelor vile care ameninţă să-i transforme locul de evadare într-un soi de staţiune estivală.
 
„Vinul din ’89, recoltă bună…“

O armată de pletoşi răpuşi pe nisipul umed din 2 Mai, după ce cu o noapte înainte luaseră cu asalt o găleată de vin. „A fost un an bun 1989. Recoltă bună. Eram toţi căzuţi în jurul găleţii şi «victimele» se răreau pe măsură ce te depărtai de ea“, povesteşte Şoni, unul dintre „veteranii“ de la 2 Mai. Vine în sat din 1985 şi, în peste jumătate din cele 42 de veri pe care le-a trăit până acum, a respectat tradiţia nudistă sub soarele de la 2 Mai. Blond, bărbos, cu ochi albaştri şi îmbrăcat într-o ie lungă şi albă, Şoni pare un fel de „Jesus Christ – Superstar“ – variantă norvegiană. În fiecare an vine la 2 Mai, şi dacă nu stă minimum opt săptămâni, „nu e bun de nimic anul viitor“. „Suntem o comunitate, aici am văzut bebeluşi care au crescut de la an la an, până au devenit femei în toată firea“, spune Şoni.

Grănicerii şi primul fum de opiu

 Prima dată când a fumat opiu a fost în 1988, la gardul unităţii militare de grăniceri. „Era pe vremea lui Ceauşescu şi era mult mai sigur să fumăm chiar sub nasul lor pentru că la asta nu se aşteptau“, povesteşte el, rânjind satisfăcut. În ’90, după Revoluţie, unitatea militară de la frontieră a fost proiectată direct în haos. Era momentul ideal ca Şoni şi rockerii lui să încerce să cumpere un tun de antiaeriană. N-au reuşit, dar, consecvenţi, au încercat şi în anul următor, când s-au întors la mare. Comandantul s-a opus însă eroic şi, astfel, plaja 2 Mai a scăpat ca prin urechile acului de bombardamentele planificate de gaşca lui Şoni. Ofiţerul îi ştia pe rockerii de pe plajă ca pe nişte cai breji, încă din vremea în care aceştia glumeau pe seama grănicerilor, ascunzându- le puşca în stuf. „Erau militari în termen, băieţii“, râde Şoni cu poftă, acompaniat de prietenul său, Călin.

„Casa Albă“ din 2 Mai

„Vremuri adevărate“, punctează nostalgic şi Călin, reticent la începutul discuţiei, mai apoi curios „să tragă cu urechea la ce se vorbeşte“, iar, în final, de un romantism autoreferenţial ce-ţi rupe inima: „Am 45 de ani şi sunt îndrăgostit. De o moldoveancă din Galaţi, de 28 de ani. Vreau să plec la ea“, suspină rockerul cu părul alb. Cei doi se cunosc „dintotdeauna“, dinaintea apariţ iei telefoanelor mobile, când grupul de prieteni care luau cu asalt plaja din 2 Mai în fiecare vară se întâlneau mai mult din instinct şi aveau mai mult timp să se mai şi viziteze.
 
Amintirile acestora se învârt cu efect de tirbuşon, de la anii dinaintea Revoluţiei, când „Casa Albă“ (n.r. – WC-ul de pe plajă) era tocmai pe deal, iar un drum dus- întors echivala cu un chin sisific, până în zilele noastre, marcate de „nesimţire“. În topul listei „făptaşilor“ din această ultimă categorie, nimeni altul decât un fost membru al comunităţii din 2 Mai: regizorul Sergiu Nicolaescu.

„Sergiu era de-al nostru la început, până când a dat tonul la vile, aici. El şi-a construit-o pe prima. După el au venit toţi. Apoi a cumpărat activele unităţii militare de aici prin Centrul Naţional al Cinematografiei. Aşa se face că ne trezeam stând cu fundul pe nisip cu vinul în faţă şi un fum de nu mai puteam respira venea dinspre studiouri, unde filma ăla.“

Dincolo de nervii de rigoare, cei doi prieteni au şi teorii cu iz de fărădelegi imobiliare. „A vrut să vândă locul şi să facă un fel de cartier de vile aici, cu ponton privat pentru iahturi. Până la urmă, ne-am împotrivit şi s-a rezolvat problema“, spune Şoni.
 
În rest, în perioada de după ruptura dintre Sergiu Nicolaescu şi foştii săi prieteni din 2 Mai, regizorul a fost supus unui tratament numai bun pentru o criză continuă de sughiţ. În cuvintele aceluiaşi Şoni, „îi învăţam pe ăştia mici, când îl vedeau pe Sergiu trecând pe lângă ei, să-i zică atât: «Serge, sugi p…»“. Şi să scrie asta pe stâlpul de beton de pe plajă.
 
Nunta şi cocktailurile din găleată

Un exerciţiu de memorie. Care e cea mai frumoasă amintire, după peste 20 de veri petrecute pe plaja din 2 Mai? Şi or fi ele multe, dar nunta unui prieten din Scorniceşti, din 1988, îl face pe Şoni să zâmbească nostalgic: „Am fost în sat şi am golit toată alimentara. Apoi, la Mangalia, unde am mai golit o alimentară. Toată plaja era plină, de jos până sus, de flori“. În noaptea aceea s-au băut cocktailuri direct cu găleata.

Astăzi, amicul din Scorniceşti e mai scump la vedere. Vine mai rar la 2 Mai, s-a mutat în Bucureşti şi s-a reprofilat în om de afaceri. Însă amintirea acelei nopţi, dar şi a anului următor, când însurăţeii au sărbătorit în acelaşi loc, şi cu aceiaşi prieteni, un an de la căsătorie răscoleşte şi acum amintirile grupului construit în „epoca de aur“ a vacanţ elor la 2 Mai.

Invazia textiliştilor

Azi, Şoni şi Călin sunt mulţumiti că 2 Mai nu s-a schimbat foarte mult, spre deosebire de Vama Veche. Când nu zac toropiţi pe plajă, se tolănesc în dreptul sticlelor de bere, pe terasa Nudi Bar sau în hamacul atârnat. Acolo ascultă jazz şi rock şi discută aproape domestic cu toţi cei care intră sau ies, părând membrii aceleaşi familii. „E OK… Sigur, înainte, pe plaja asta se făcea numai nudism. Din golf până la blocul de ciment. Acum au apărut şi textiliştii şi, în general, mult mai mulţi oameni decât veneau înainte. Important e să aibă bun-simţ“.

Şoni din 2 Mai, boem: "În afară de 2 Mai nu mai ai unde să te duci. La Sfântu Gheorghe s-a distrus totul de când a venit ăla cu festivalul «Anonimul» (Sorin Marin – n.r.). Vama a fost făcută praf de Tudor Chirilă şi formaţia lui (Vama Veche – n.r.), dar şi de ăia de la «Caţavencu», prin campaniile lor civice tâmpite. Ăia-s oamenii lui Sorin Ovidiu Vîntu, ca şi Sorin Marin, de altfel."