În 1990 îi surâde norocul și primește oferta de-a antrena naționala din Costa Rica, formație calificată la Mondialul din Italia. Era prima dată când această țară ajungea la un asemenea nivel și, teoretic, nu putea face decât act de prezență într-o grupă cu Brazilia, Scoția și Suedia. Însă, Milutinovici a creat o echipă care a fost considerată o mare revelație a turneului, alături de Camerun.
Costa-ricanii au învins Scoția (1-0), au pierdut greu în fața Braziliei (0-1) și au trecut de Suedia (2-1). Ajunși în „optimi”, oamenii lui Bora nu au mai rezistat și au pierdut cu Cehoslovacia (1-4).
În 1991, sârbul se înhamă la un mare proiect. Preia naționala anemică a SUA, cu obiectivul de-a construi o formație decentă la Mondialul din 1994, găzduit chiar de americani. Și reușește în doar trei ani să trezească interes pentru fotbal într-o țară unde soccer-ul era total neglijat.
Americanii remizează cu Elveția (1-1), bat Columbia cu 2-1 și pierd meciul contra României (0-1). În „optimi”, Brazilia se dovedește de netrecut și SUA este învinsă cu 0-1. Milutinovici bifase însă un alt mare succes per total. Îl trage din nou ața pe sârbi spre Mexic, și după doi ani ca selecționer (1995-1997), preia reprezentativa Nigeriei.
Ne puteți urmări și pe Google News
O formație garnisită cu jucători de calitate, dar care suferea la jocul colectiv. „Trebuie să fii un Sheriff ca să te descurci aici”, a spus Milutinovici după ce a demisioant de pe banca africanilor. A reușit să iasă din grupe cu „vulturii”, după 3-2 cu Spania, 1-0 cu Bulgaria și 1-3 cu Paraguay. În „optimi”, nigerienii au fost desființați de Danemarca, scor 1-4.
Antrenorul încearcă din nou experiența muncii la un club, semnează cu americanii de la Metro Stars, dar nu stă aici decât în sezonul 1998-1999.
Recomandările noastre
