Una exotică. Și pleacă în Mexic, la formația Pumas UNAM, acolo unde își încheie cariera după patru ani, în 1976. Sârbul s-a simțit foarte bine în acel mediu și chiar a impresionat. Pasionat de partea tactică a fotbalului, a decis să devină antrenor și a preluat chiar formația de la care se retrăsese. Șase ani a stat Milutinovici la UNAM, iar rezultatele de aici l-au propulsat, în 1983, pe în poziția de selecționer al Mexicului.
Trei ani mai târziu, „alb-verzii” evoluau pe teren propriu, la Campionatul Mondial, primit cadou după ce gazda inițială, Columbia, nu fusese în stare să arate că poateorganiza un eveniment de asemenea amploare.
O țară întreagă era cu ochii pe Milutinovici și fotbaliștii săi. Mexicul fusese lovit de un cutremur de proporții în 1985, se zbătea în sărăcie și corupție, iar fotbalul era una dinte puținele satisfacții ale omului de rând. Naționala gazdă, ajutată uneori și de arbitri, a ajuns până în sferturile de finală, acolo unde a fost eliminată de R.F.G, după loviturile de departajare, scor (1-4).
Milutinovici a devenit foarte popular, chiar și printre românii care vedeau turneul final cu antenele orientate spre bulgari sau spre sârbi. Și asta datorită unei inovații. Atunci când jocul era întrerupt, antrenorul chema câte un jucător la marginea terenului și îi explica o schemă tactică desenată pe un bloc notes. „Sârbul știe cum să le ia banii mexicanilor”, au remarcat cârcotașii.
Ne puteți urmări și pe Google News
Milutinovici voia să lucreze mai mult, așa că a renunțat la postul de selecționer. În 1987 a plecat în Argentina și a semnat cu San Lorenzo. Nu i-a priit experiența, așa că în același an ajunge în Italia, la Udinese. Nu se adaptează și revine în Mexic. Mai întâi la Veracruz (1988), apoi la Tecos (1988-1989).
Recomandările noastre
