Avem cea mai mare creştere economică de la venirea crizei! Cum a fost posibilă?

Avem cea mai mare creştere economică de la venirea crizei! Cum a fost posibilă?

Economia României a crescut cu aproape 2% în numai trei luni. Este de departe cea mai bună performanţă de la venirea crizei, la finele anului 2008. Cifrele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată o creştere a produsului intern brut (PIB) cu 1,9% în al trimestrul al treilea faţă de trimestrul anterior.

Faţă de al treilea trimestru al anului trecut, creşterea a fost şi mai spectaculoasă: 4,5% pe serie ajustată sezonier şi 4,4% pe serie brută, potrivit INS.

În total, în primele nouă luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2010, PIB-ul României a crescut cu 2,7%, pe serie brută, şi cu 2,6% pe serie ajustată sezonier.

Datele publicate astăzi de INS sunt date "semnal", urmând ca datele provizorii să fie publicate abia pe data de 6 decembrie.

În primul trimestru al anului, creşterea economică trimestrială a fost de 0,7%, iar în al doilea trimestru economia ţării a avansat cu 0,2%. Salvaţi de agricultură

Cum a fost posibilă o asemenea evoluţie îmbucurătoare a economiei României? În primul rând, datorită anului agricol foarte bun. Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, anunţa o producţie record de grâu, de peste 8 milioane de tone, din care putem exporta peste 4 milioane de tone.

Potrivit estimărilor patronatelor, producţia vegetală din acest an va avea o valoare totală de circa 10-12 miliarde de euro.

Semne bune anul are

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, acum două săptămâni, în urma unei întrevederi cu delegaţia Fondului Monetar, că în trimestrul al treilea creşterea va fi de 3%, cele mai mari avansuri fiind înregistrate de agricultură (+12%), construcţii (+10%) şi turism (+19%).

Estimările revizuite recent ale Comisiei Europene indică pentru România o creştere economică de 1,7% în acest an, urmată de un avans de 2,1% în 2012.

În viziunea FMI, economia României ar urma să înregistreze o creştere de 1,5% în acest an, susţinută de exporturi şi agricultură. 

Exporturile bat noi recorduri

După maximele înregistrate anul trecut, exporturile României au continuat să crească şi în acest an. În primele nouă luni din 2011, exporturile ţării noastre s-au cifrat la 140,7 miliarde lei (33,45 miliarde euro), în creştere cu 24,8% în lei şi cu 19% în euro.

Vestea bună este că deficitul comercial a continuat să se reducă, tendinţă înregistrată de la venirea crizei. Astfel, deficitul comercial în perioada ianuarie-septembrie 2011 a fost de 28,9 miliarde lei (6,9 miliarde euro), în scădere cu 273,5 milioane lei (82,4 milioane euro) faţă de perioada similară a anului trecut.

Creştere cu aproape 20% în industrie

Creşterea exporturilor a impulsionat şi producţia industrială a României. Astfel, conform datelor statistice, în primele opt luni ale acestui an, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 18%, datorită creşterilor din industria prelucrătoare (+18,4%) şi industria extractivă (+7,4%).

Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate sectoarele: industria energetică (+27,1%), industria bunurilor intermediare (+25,4%), industria bunurilor de capital (+16,8%), industria bunurilor de uz curent (+7,4%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,9%).

Cea mai mare creştere economică trimestrială din UE

Astfel, am reuşit să marcăm, în trimestrul al treilea, cea mai mare creştere economică dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor publicate astăzi de Eurostat.

În timp ce UE şi zona euro au înregistrat o creştere economică de 0,2% în al treilea trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, PIB-ul României a înregistrat o creştere de 1,9%. Pe locul al doilea se situează Estonia, cu o creştere de 0,8%.

În ritm anual, trimestrul al treilea al acestui an cu trimestrul al treilea al anului trecut, România se situează pe locul al treilea în UE cu un avans al PIB de 4,5%, fiind devansată doar de Estonia cu o creştere de 7,9% şi Lituania cu o creştere de 7,2%. Atât Uniunea Europeană cât şi zona euro au înregistrat o creştere anuală a PIB de 1,4%.

Dan Lazăr, MFP: Creşterea PIB nu s-a simţit în veniturile bugetare

Creşterea PIB cu 4,5% în trimestrul al III-lea din 2011 faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, raportată astăzi de INS, nu s-a simţit la nivel fiscal, fiind obţinută în special din agricultură, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Dan Lazăr, la un seminar de fiscalitate.

"Deşi PIB-ul a crescut pe trimestrul III cu peste 4%, sperăm ca această creştere să se simtă şi în nivelul taxelor şi impozitelor colectate. Însă, deocamdată, nu s-a simţit la nivel fiscal, deoarece creşterea a fost dată de agricultură, care nu este extrem de fiscalizată", a spus secretarul de stat, citat de Agepres.

Acesta a precizat că în primele nouă luni ale anului nivelul taxelor şi impozitelor colectate la buget a crescut cu 9,6 procente şi a precizat că pentru 2012 nivelul veniturilor bugetare în PIB va ajunge la 33,7%.

Citiţi şi:

  • Economia merge bine în 2011. Greul vine la anul. VEZI ce aşteaptă analiştii!
  • Valeriu Tabără, ministrul agriculturii: România redevine grânarul Europei. Avem un grâu "excepţional"
  • Băsescu, după discuţiile cu delegaţia FMI: Avem creştere economică între 1,7 şi 2,7%. Nu se reduc salariile şi pensiile
  • Comisia Europeană: România va creşte cu 1,7% anul acesta şi cu 2,1% în 2012

Ne puteți urmări și pe Google News