Sursa foto: Arhiva EVZ Am citit undeva că mama Kajiei Mann, soția marelui scriitor, o femeie foarte inteligentă și spirituală observă că atunci când soția lui, bolnavă de plămâni pleacă la Davos pentru un timp, soțul devine ”melancolic cu moderație”.
Descopăr, acum, când toată lumea se jertfește pe altarul vacanțelor (pentru copii, nu pentru noi - să meargă și ei la mare, că e sănătos!), de acasă, de pe bancheta pe care stau, că cel mai productiv lucru pe care îl pot face, e să fiu melancolic cu moderație.
Am, și eu, o melancolie - moderată -, în legătură cu vremurile în care se trăia ”în rânduială”. Când eram cu toții mai săraci, când mama întorcea gulerele uzate de la cămașa tatei, când mai cosea câte un nasture, iar oamenii ”stăteau la taclale”. Era pe atunci o anume bună cuviință a traiului. Oamenii nu doar vorbeau, ci trăiau acel dialog cu instinctul comuniunii ”rânduite”. Mă gândesc la ”rânduială” și rânduieli, și de pe ecranul televizorului simt cum mă scuipă în față așa-zișii liberali otrăviți până în ultima celulă de slugile lui Băsescu, și acum, prinși de morbul neo-marxist. Numai astfel de indivizi, rezultați după ce liberalismul vopsit, din care oamenii sistemului au extras complet sintagma ”Național” , puteau, după ce au falimentat în ultimul an peste 40.000 de firme, prin taxele impuse de premieri urmași ai Brătienilor, să ceară mărirea impozitului pentru fumători, (dar și alte categorii de oameni) adică pentru aceia care corespund perfect profilului electoratului PNL.
Numai asemenea gen de ”liberali decăzuți” se luptă să nu cumva să se elimine excepțiile de la impozitarea IT-iștilor, oameni care câștigă de 10 ori mai mult decât cei din construcții… Bașca, faptul că IT-iștii nici măcar nu vor vota vreodată liberalii, fiind structural ”Useristo-tortinetiști”!
Ca să nu mai vorbim despre PSD, care s-a transformat până la greață în servantul îngenuncheat al Ursulei van der Leyen. A scăpat și de ultimii intelectuali, a uitat de familia tradițională și și-a pierdut și ultima fărâmă de naționalism sau apărare a suveranității României. Are dreptate Rareș Bogdan în afirmația lui despre cei mai ”luminoși” indivizi din PSD, care îl înconjoară pe dl. premier.
M-am convins de asta, la întâlnirea d-lui Ciolacu cu Viktor Orban. Pe fundalul imaginii, o bibliotecă fără nici o carte, semn al prețuirii nelimitate pentru cultură…
Până la urmă, s-a ajuns la relitatea dură a sloganului străzii: ”PNL-PSD, aceeași mizerie”. Baza înțelegerii fratricide a celor două ”mizerii” este vizibilă. Ambele partide atacă proprietatea privată, antreprenorii și, în general pe cei care muncesc. Fiindcă se trag, majoritatea din lumea post-comunistă, perpetuată, a bugetarilor fericiți. Cazul ”liberalului” Ludovic Orban, ajuns în fruntea PNL, premier al României din partea liberalilor și care a fost angajat toată viața la Stat este edificator.
Și atunci, cum să se mai aștepte cineva să fie dați afară cel puțin 100.000 de bugetari, angajați de ambele partide în ultimii ani? Și care, așa cum se știe, taie frunză la câini? Cine să anuleze voucherele pentru bugetari, sau facilitățile pentru IT-iști? E mai simplu să crească TVA și să introducă taxe noi pentru cei care muncesc.
Suntem plebea în țara în care nu răspunde nimeni pentru nimic, în care lumea nu știe cum de ce și în ce anume este angajat poporul de către cei aleși. Aleși să ne reprezinte, să ne consulte, ca în Elveția, prin referendum, în legătură cu deciziile majore, nu să fie stăpânii noștri. Trăim într-o lipsă totală de transparență! Nimeni nu ne consultă, să nu ne dăm seama că Banca Mondială, sau pe cei la care ne-am îndatorat, nu îi interesează de unde plătește țara datoria. Pe ei îi interesează doar să-și ia banii.
Vom arăta curând ca un spital de nebuni, conduși de metrosexuali progresiști, care încearcă să ne ”alinieze” ordinelor absurde ale unei Van der Leyen. Deocamdată se va scumpi tutunul, apoi ni se va interzice fumatul, ca apoi să ni se impună cannabis-ul.
Dar, cui să te plângi? Ce să le mai spui oamenilor care pleacă sfios capul, se așează în genunchi așteptând noi ordine? Acum, abia îl înțeleg bine pe Bekett, care spunea că evită să vadă oameni, fiindcă nu știe niciodată ce să le spună.
Cui de la Bruxelles le pasă că s-au angajat 15000 de clienți politici la stat anul trecut (care ne costă 1 miliard de lei) în mandatul ”liberalului” Ciucă? Nu tot în mandatul lui de premier liberal numărul de secretari de stat a ajuns la 200? Nu în mandatatul lui de urmaș al lui Brătianu s-a înființat Centrul de Reziliență Euro-atlantică, de unde s-a adăpat majoritatea presei ”cuminți”? Și, nu tot în mandatul lui s-au mărit salariile bugetarilor?
Cum au zburat în vânt cuvintele lui Hellwig! :”Cred că un naţionalism moderat, echilibrat ar trebui reasumat, redefinit şi recultivat şi de cei care au gândire democratică şi echilibrată în statele occidentale, inclusiv în România viitorului.”
Hellwig cuvânta la Cluj, iar dl. Bolojan se întâlnea în taină, la Oradea cu Maia Sandu. Întâlnire nedeslușită niciodată… Sau, poate că ni se relevă acum acesta, când pe ușa din dos a fost înscăunat la ministerul de finanțe dl. Marcel Boloș, omul impus de ”celebrul” Bolojan, (din câte se povestește!) devenit, ca atâția alții, piesă grea a USR-ismului neomarxist, infiltrat în PNL. Delincventul Florin Câțu - altă ”piesă” Useristă, a reușit să împrumute în numele României sume uriașe despre cheltuirea cărora n-a dat socoteală niciodată. Acum țârcovnicul neomarxist Boloș încearcă să returneze banii din birurile prin care au distrus - ei, liberalii -, sectorul IMM-urilor, mai rău decât Koveși și Coldea la un loc.
Am un sentiment amar, al distrugerii, privind spre PNL. Îi văd sub bagheta magică a mult-lăudatului Bolojan, întrat în solda sorosismului Neomarxist, și al adepților acestuia (tăcuți deocamdată) via Maia Sandu. Parcă îi văd la remorca USR, susținând-o pe dna Koveși la preșidenție, în aplauzele lui Dacian Cioloș…
Mișcarea e, orice s-ar spune, foarte inteligentă: decerebrarea și depersonalizarea PNL prin privarea liberalilor în a susține valorile fundamentale ale poporului Român (familie, tradiții, ortodoxie, naționalism, suveranitate), mișcare care a dus la ce vedem acum. La întărirea AUR și la transferarea acestor valori, altădată liberale, spre George Simion și partidul lui. Rezultatul? AUR a depășit PNL în sondaje. Miza este de a alătura forțat PNL sub aripa USR. Cu PMP, partid de ciolan care așteaptă pleașca a fost simplu. Dar iată că statul subteran a reușit și cu ceea ce a mai rămas din ceea ce a fost odată Partidul Brătienilor.
Când lumea face planuri de concedii fastuoase, în locuri scumpe de pe pământ de care e deja sătulă planeta de generații, simt un fel de melancolie moderată, care se datorează mai ales faptului că încă mai există locuri în care sa pleci pentru câteva zile și în care e posibil să nu întâlnești nici un cunoscut.
Contrar faptului că cei care mai citesc, fac asta pentru a găsi în cărți acea Lume în care lucrurile sunt de netăgăduit, ”o lume a rânduielii”, aduse celui ce citește cu o concretețe care îi conferă acea siguranță tot mai greu de găsit în viața reală, există cărți pe care le recitești, tocmai că îți reamintesc de nesiguranța și pericolul nebuniei generalizate, care seamănă flagrant cu aceea în care ne afundăm acum.…
E o lume din ce în ce mai tristă, din cauza unor domni foarte bogați, niște monștri, adunați la Davos, care s-au gândit că le-ar fi lor mai bine dacă ar încerca ”democratizarea valorilor umane”. Valorile asumate de lume de mii de ani se distrug cel mai bine prin introducerea cu forța, sub amenințarea fricii, a așa-zisei democrații, acolo unde nu îi este locul. Fiindcă democrația, dimpotrivă, nu poate fi decât singura garanție că toate aceste valori nu vor fi călcate în picioare.
„Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey este un roman valoros, fiindcă o mare de oameni ca noi, (mulți-puțini?) ne regăsim în două dintre personajele principale din ospiciul în care se produce acțiunea. Unul este șef Bromden, un indian cât un munte despre care se spune că ar fi surdo-mut. Bineînțeles că el nu este așa. Iar atunci când va începe să vorbească, despre toate cele auzite de el de-a lungul timpului în spital, va deveni la fel de important ca celălalt personaj care ne seamănă multora dintre noi, McMurphy.
El este rebelul, care dă totul peste cap și îi întoarce și pe ceilalți pacienți, mai mult sau mai puțin legume, împotriva șefilor și regulilor absurde din spital. El readuce acolo jocurile de noroc, pariurile, ieșirile pentru distracție în afara ospiciului. Ba chiar îl determină pe doctor să fie de acord cu el. Crează un mediu în conformitate cu ceea ce crede el că ar trebui să existe într-un loc unde se dorește ca oamenii să fie liberi și să se facă bine într-un final.
Privită sub această lupă, a realității Europei de azi, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” a lui Ken Kesey este o poveste care ar fi putut deveni deveni reală în orice moment din prezentul românesc, dacă Liberalii rămâneau liberali.
"Un erou de proporții supraomenești încearcă să reintroducă respectul de sine și simțul individualității într-un grup de dezmoșteniți înfrânți și lipsiți de personalitate. Cartea și filmul făcut după aceasta, descrie un conflict simbolic între bine si rău, dorință și abstinență, individ și autoritate; un coșmar kafkian al omului normal închis printre nebuni. El este o alegorie politică a revoluției împotriva autorității, caracteristică Americii anilor ’60." – spunea J. J. Dawson - în 1975.
Un astfel de ”erou” putea să fie în România de azi P.N.L. Dar, cum suntem în țara lui ”n-a fost să fie!” în curând vom constata dispariția acestui partid în care atâta lume și-a pus speranța…
Recomandările noastre
