La sfârșit de săptămână, atunci când buletinele meteorologice anunță vreme bună sau în zilele de sărbătoare, atunci când oameni pot și au chef să circule prin țară, din programele de știri nu lipsesc veștile despre cum lumea stă blocată în mașini pe drumurile patriei. Asta, pentru că România este praf la capitolul autostrăzi și drumuri-expres, în coda clasamentului pe continentul european.

Alături de răspunsul la întrebarea „Cine a tras în noi, după 22?” un alt mare mister este și motivul pentru care România nu are autostrăzi. Cei sub 1000 de kilometri construiți până acum aproape nu contează, pentru că ei se însumează din tronsoane și nicio autostradă sau vreun drum expres nu străbate țara de la vreo intrare până la vreo ieșire.

Motivele pentru care am crezut că suntem în situația asta, la fel cred și acum, au fost acelea că nu suntem lăsați să ne dezvoltăm economic, până când România nu înstrăinează tot ceea ce este interesant din perspectivă economică. O infrastructură puternică, în măsură să asigure transporturi rutiere rapide, înseamnă automat creștere economică spectaculoasă.

Orice potențial investitor își calculează perspectivele nu doar în funcție de cheltuielile cu forța de muncă, ci și în raport de costurile timp-bani presupuse de transportul materiilor prime și ale produselor, iar acesta este doar un argument de multe zeci, pentru care România ar fi avut nevoie de o asemenea înzestrare ca de aer.

Nu a fost să fie. Și nu este nici în prezent. Cu chiu cu vai, în fiecare an se mai inaugurează câte 30-40 de kilometri de drum serios, și parcă niciodată în continuarea a ceea ce s-a construit în anii trecuți, ci „pe tronsoane” care, de multe ori, nu leagă nimic de nimic. Din nou, de ce? Nu am un răspuns ferm, în afara celui de mai sus, acela cu „Nu este voie!”, unul care ține de „Teoria conspirației”, este drept, chiar dacă el vine pe cale absolut logică.

Nu vi se pare o explicație serioasă? Nu răspundeți la această întrebare înainte de a citi două informații de care nu am motive să mă îndoiesc, despre două întâmplări cu mare tâlc, care la vremea lor au făcut cât de cât obiectul atenției presei.

Prima. A fost relatată de gazetarul Doru Bușcu acum vreo cinci ani. A trecut neobservată, așa cum nemeritat trece neobservat cam tot ceea ce este în mod real important pentru viețile noastre. Iat-o:

„București, 1997. Președintele Constantinescu primește vizita unui grup de experți germani. I se prezintă un masterplan pe transporturi rutiere, adică un proiect cu rețeaua de autostrăzi a României pe următorii 15 ani. Constantinescu zice da și îi trimite la premierul Ciorbea. Ciorbea aruncă și el un ochi, iar cu celălalt le face semn să meargă la ministrul Transporturilor. Nemții stabilesc o întâlnire cu Traian Băsescu, ministrul Transporturilor.

Componența delegației era următoarea: o mare companie de consultanță specializată în mari proiecte de infrastructură, un finanțator cu banii la el (Goldman Sachs) și doi constructori de autostrăzi germani. Propunerea era rezultatul unei munci de proiectare și integrare de un an, care fusese elaborată pe spezele consorțiului, fiindcă era evident că dezvoltarea României cerea la modul imperativ un astfel de plan.

Urmau să fie construiți 2.900 de kilometri de autostradă care să traverseze țara de la est la vest, de la nord la sud, și să unească toate provinciile istorice și economice între ele. Era luată în calcul creșterea traficului, a activității industriale și agricole, a portului Constanța, a investițiilor străine și a turismului.

România era conectată cu țările din jur așa cum erau conectate economiile occidentale și devenea un hub rutier în rețeaua comerțului euro-asiatic. Mai mult, banii erau asigurați de consorțiu (8 miliarde de dolari), iar statul român avea de plată cam 650 de milioane de dolari pe an, cu dobânzile incluse, pentru toată lucrarea (o nimica toată). Neexistând atunci presiunea deficitului impus de UE, aranjamentul era ușor de pus la punct.

15 ani socotiți din 1997 ar fi însemnat că în 2012 totul era gata. Dar, stați să vedeți. La întâlnirea cu ministrul Traian Băsescu, care trebuia să dureze cel puțin două ore, cei zece reprezentanți ai consorțiului s-au prezentat cu mape, cu planuri colorate, cu retroproiectoare, cu schițe la scară, cu cifre, cu studii, cu grafice de evoluție, cu recomandări și cu garanții. Băsescu i-a întâmpinat cu un zâmbet larg, marinăresc, și i-a ascultat cu cea mai mare atenție. Doar că atenția n-a depășit trei minute.

Nici n-au apucat nemții să-și dreagă bine vocea, că Băsescu s-a ridicat, le-a strâns mâna și le-a tăiat-o scurt. Domnilor, știu că băncile vor să facă bani ușor. România nu are nevoie de autostrăzi. Volumul traficului nostru rutier nu justifică un asemenea dezmăț financiar. Noi ne descurcăm cu drumuri naționale și județene.

Asta ar fi trebuit să-mi prezentați dacă ați fi fost capabili să gândiți puțin. Căutați fraieri în altă parte. Cam astea au fost cuvintele vizionarului pe care românii l-au răsplătit de două ori cu demnitatea de președinte al unei țări neasfaltate. Iar nemții i-au ascultat povața și au căutat în altă parte. Așa au ajuns Croația și Slovenia să aibă autostrăzi pe care le invidiază toată lumea civilizată.

Toți oamenii prezenți la aceste evenimente istorice trăiesc. Unii povestesc amuzați, alții își aduc aminte cu indignare. Nici unul n-a cunoscut viața în captivitate.”

A doua. A fost relatată public de omul de afaceri Sebastian Ghiță, pe începutul anului 2017. Tot așa, a trecut aproape neobservată. Să o vedem și pe aceasta:

„In februarie 2015, (gen. SRI Florian Coldea) a fost oaspetele meu la o vila a familiei de la Cheia. A venit împreuna cu familia sa.

Ponta își dorea să continue proiectul cu autostrada Comarnic-Brașov, însă Coldea nu a fost de acord niciodată cu acest proiect. L-a amenințat de față cu mine ca îl va aresta și pe el și pe funcționarii CNADNR care îndrăznesc să avanseze cu acest proiect. Îl va aresta dacă semnează contractul. Licitația, pentru că a fost vorba de o licitație între mari concerne europene, fusese deja câștigată de către consorțiul Vinci-Strabag-Aktor și era susținută de doua grupuri financiare mari: Societe Generale din Franța si Erste din Austria.

I-am reproșat lui Florian Coldea că blochează România, blocând acest proiect, și nu numai. Acesta mi-a răspuns foarte nervos și agasat că europenii vor autostrada Pitești-Sibiu, pentru că pe acolo este definit culoarul european, iar restul de bani pe care România îi strânge trebuie să-i păstrăm pentru a cumpăra armament. I-am explicat ca autostrada Pitești-Sibiu costa 7 miliarde de euro și va dura peste 12 ani să o facem, întinzându-se pe perioada a doua exerciții financiare ale UE, iar autostrada Comarnic-Brașov va costa sub 1 miliard și o poate face România în doi ani, maxim trei.

A fost ultima mea discuție cu Florian Coldea într-un cadru neoficial. Întâlnirea a avut loc pe 1 februarie 2015, a plecat foarte supărat și după două săptămâni, pe 17 februarie, atât fostul prim-ministru Victor Ponta, cat și eu ne-am trezit cu dosare.

De ce s-a luat aceasta decizie, care sunt interesele pentru a bloca dezvoltarea României, cum o sa le răspundem oamenilor că în 2018 românii încă nu au trecut cu o autostrada Carpații, nu știu. Să răspundă personal domnul Florian Coldea. Astăzi, eu pot sa le spun romanilor cine a fost cel care a blocat construirea de autostrăzi peste Carpați.”

Ca să-l parafrazez pe Doru Bușcu, și Traian Băsescu, și sinistra sa invenție, generalul Florian Coldea, trăiesc. Mai mult decât atât, sunt liberi și relativ în deplinătatea facultăților mintale, în măsură să răspundă cu privire la gesturile de a-și condamna propria țară la sărăcie și înapoiere. Dacă nu chiar în fața procurorilor, apoi în fața judecătorilor, măcar în fața cetățenilor ar fi cazul să dea niște explicații. Nu o vor face. Pentru că nu le pasă și pentru că cei pe care de fapt i-au slujit, le-au garantat impunitatea indiferent de faptele comise împotriva propriului popor.