Autostrada Moldovei, încă un pas. Nicolae Ciucă: „Sunt alocate 12 miliarde de euro”

Autostrada Moldovei, încă un pas. Nicolae Ciucă: „Sunt alocate 12 miliarde de euro”Autostradă. sursa foto. Wikipedia

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că „ritmul de coerenţă” al proiectului pentru Autostrada Moldovei este cel mai important și că dorința oamenilor contează în acest moment. Contractele programului trebuie să fie semnate până pe 31 decembrie.

Nicolae Ciucă a declarat că toate contractele pentru Autostrada Moldova trebuie finalizate până pe 31 decembrie. Prim-ministrul a mai subliniat că acest proiect este așteptat de majoritatea românilor. La semnarea contractului între CNAIR şi compania Pizzarotti a fost prezent și Sorin Grindeanu.

Contractul este dedicat execuţiei Lotului 1 al Autostrăzii Ploieşti-Buzău, secţiunea A7.

„Este un moment care începe să devină uzual. Spun asta pentru că, în urmă cu câteva zile, a fost semnat primul contract pentru lotul Ploieşti - Buzău din proiectul Autostrada Moldova. Apreciez că este foarte important să asigurăm acest ritm de coerenţă a derulării întregului program pentru că, aşa cum am înţeles de la domnul ministru, obiectivul asumat pentru anul acesta este ca până pe 31 decembrie să fie semnate toate contractele pentru Autostrada Moldova,” a spus Ciucă.

„Am spus-o şi o repet: este un proiect aşteptat de foarte mult timp de către români şi este datoria noastră să asigurăm că tot ceea ce înseamnă aşteptările populaţiei, cât şi asumarea din partea Guvernului României se va realiza,” a mai spus premierul.

Autostrada Moldova, finanțare  PNRR

Nicolae Ciucă a mai declarat că proiectul are finanţarea asigurată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR). Premierul a fost mulțumit de implicarea Ministrului Transporturilor în proiectul pe care românii îl așteaptă.

Sursa: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă

„Sunt alocate sume importante, discutăm despre 12 miliarde de euro, bani alocaţi prin PNRR, discutăm despre nouă miliarde de euro prin fondurile de coeziune. Iată o sumă foarte mare de bani care trebuie să se regăsească în dezvoltarea infrastructurii mari din ţara noastră. Ca atare, tot ceea ce trebuie făcut în continuare este, domnule ministru, doamnelor şi domnilor, să facem tot ceea ce depinde de noi, aşa cum am procedat şi până acum, astfel încât aceste obiective să poată să aibă ritmicitatea necesară pentru a încadra în termenele asumate”, a adăugat prim-ministrul.

Lotul 1 al Autostrăzii Ploiești Buzău va fi realizat de firma italiană Pizzarotti, companie cu o serie de proiecte, în special în Europa, dar și în America de Sud, Orientul Mijlociu și Africa, potrivit Agerpress.

Ne puteți urmări și pe Google News