Autorul unui atac armat și-a recunoscut faptele. Și-a ucis sora înainte de atentat

Autorul unui atac armat și-a recunoscut faptele. Și-a ucis sora înainte de atentat

Philip Manshaus, un norvegian acuzat de atac armat într-o moschee şi de uciderea sorei sale vitrege, şi-a recunoscut faptele, a anunţat vineri poliţia norvegiană.

Suspectul, despre care poliţia susţine că are „vederi de extremă dreaptă” şi „poziţii xenofobe”, este acuzat că a deschis focul sâmbătă în centrul islamic Al-Noor din Baerum, o suburbie rezidenţială a Oslo, fără a răni grav pe cineva, şi că a ucis-o înainte pe sora sa vitregă în vârstă de 17 ani, scrie Agerpres.

Imobilizat de credincioşii din moschee, unde se aflau trei persoane la momentul atacului, bărbatul de 21 de ani a refuzat până acum să-şi explice faptele, dar în cele din urmă a răspuns vineri întrebărilor poliţiei.

„Suspectul recunoaşte faptele dar nu a luat oficial nicio poziţie în chestiunea acuzaţiilor care i se aduc”, respectiv „act terorist” şi „omucidere”, a declarat un responsabil al poliţiei din Oslo, Paal-Fredrik Hjort Kraby, într-un comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu chipul tumefiat dar zâmbitor în cursul primei sale apariţii publice de luni din faţa unui judecător, Philip Manshaus a fost plasat în detenţie provizorie pentru patru săptămâni, scrie Agerpres.