Autoritățile ucrainene, dezvăluiri despre planurile Rusiei în Belarus. Acuzații grave în plin război

Russian President Vladimir Putin (C, front) arrives for the four-way peace talks on the Ukraine crisis in Minsk, Belarus, on Feb. 11, 2015. Four-way peace talks on the Ukraine crisis resumed here Wednesday in the Belarusian capital as heads of state and government of Russia, France, Germany and Ukraine were joined by their respective entourages. (Xinhua/Henadzi)

Departamentul de Informaţii al Ministerului ucrainean al Apărării transmite că are în posesie documente privind un plan mai vechi al Rusiei de invadare a statului Belarus, pregătit cu prilejul alegerilor din 2020. Eveniment în urma căruia, actualul președinte, Alexander Lukaşenko, a câștigat un nou mandat de lider.

Partea ucraineană transmite că „după falsificarea alegerilor prezidenţiale din Belarus, Federaţia Rusă a elaborat un plan de invadare şi de suprimare a protestelor populare".

Ocuparea statului Belarus, mascată de false pretexte

Mai mult, dorința de a ocupa statul Belarus a fost mascată de un pretext, anume ca Federația Rusă să fie împiedicată să se implice „în regiunea continentală europeană, într-un război regional sau pe scară largă cu ţările membre NATO din Occident”, conform Antena3.ro.

În data de 9 august 2020, Belarus a organizat alegerile prezindențiale, iar în urma voturilor, Comisia Electorală Centrală a transmis că actualul președinte, Alexander Lukaşenko, și-a depășit adversarii, câștigând mandatul de conducător al statului cu peste 80% din voturile cetățenilor țării.

Alegerile din 2020, libere sau fraudate?

Sviatlana Tsikhanouskaya, cea care candida la funcția de președinte din partea opoziției, susținea o victorie de cel puțin 60% din voturi, după primul tur de scrutin.

Aceasta anunțase că a format un Consiliul de Coordonare care să ușureze transferul de putere, declarând și faptul că are în vedere să organizeze „proteste pe termen lung”, conform Mediafax.

Suspiciunea că alegerile din Belarus nu au fost corecte a planat deasupra opiniei publice internaționale, iar Uniunea Europeană a decis, atunci, măsuri dure împotriva celor responsabili de „violenţă, represiune şi fraudă electorală".

Belarus, schimbare de poziție în problema Ucrainei

Până acum un an, Minsk încă mai avea relații bune cu Kievul. În conflictul ruso-ucrainean din 2014, Lukașenko a fost neutru. Până acum trei luni, Lukașenko a refuzat și el să recunoască anexarea Crimeei de către Rusia.

După ce Putin a venit în ajutorul lui Lukașenko în protestele zdrobitoare împotriva regimului său, Lukașenko a dat un alt ton în legătură cu Ucraina. Astfel, înclinarea către Occident a țării a devenit o amenințare pentru Belarus.

Aleksandr Lukaşenko a exclus posibilitatea ca ţara sa să devină o provincie a Federaţiei Ruse, după cum relatează DPA. El spune că relația apropiată dintre Belarus și Rusia este cea dintre două state independente.

Belarus și Rusia, două state independente

„Nu suntem proşti în relaţia cu (preşedintele rus Vladimir) Putin încât să folosim vechile metode. Noi, spun eu, construim o asemenea unitate între două state independente încât oamenii vor învăţa de la noi”, a declarat Aleksandr Lukaşenko.

El a făcut aceste declarații în oraşul rus Vladivostok din Extremul Orient rus, potrivit agenţiei de ştiri belaruse de stat Belta.

Precizările vin în contextul în care s-a spus despre Vladimir Putin că dorește să refacă Uniunea Sovietică, iar unirea cu Belarus ar fi un pas în acest sens. Mulţi cetățeni din Belarus se tem, de asemenea, că Rusia ar putea anexa Belarus. Aceasta cu atât mai mult cu cât țara este complet dependent de Moscova din punct de vedere economic.

Începând cu anul 1997, Belarus face parte din Uniunea Statală Rusia – Belarus. Războiul din Georgia și cel din Ucraina, precum și anexarea Crimeei au ridicat semne de întrebare cu privire la intențiile Rusiei în regiune.