Războiul Rusiei contra Ucrainei e un memento flagrant, în caz că mai era nevoie de vreunul, cum că dictaturile ne subminează siguranța tuturor. Zi de zi ucrainenii sunt omorâți și torturați, pierzându-și locuințele sau fiind forțați să trăiască în întuneric și frig.

Câteva mii de kilometri mai la sud și vest, etiopieni, somalezi, nigerieni, egipteni și alții rabdă de foame din cauza penuriei alimentare. În Europa prețurile energiei au explodat, inflația continuă să crească și avem nevoie să cheltuim mai mult pe apărare, bani care altfel ar fi putut fi folosiți în scopuri mai bune.

În toată Europa guvernele încearcă să tragă învățăminte de pe urma războiului rus contra Ucrainei. Unele par evidente: nu deveni dependent de guverne autoritare pentru nevoi esențiale.

Sau, măcar, încearcă să diversifici asemenea riscuri. Dependența Germaniei de energia din Rusia constituie acum „Proba A” cu privire la cum nu trebuie procedat. Rusia își semnalase, prin vorbe și fapte deopotrivă, intenția de a perturba ordinea de securitate europeană, dar cu toate acestea majoritatea clasei politice germane a acționat ani la rând ca și cum comerțul ar fi unicul obiectiv al politicii externe care contează.

Dincolo de învățămintele evidente, cum ar trebui să coopereze pe viitor statele democratice cu guvernele autoritare?

Organizația mea, Democracy Reporting International, a studiat 13 strategii de securitate ale unor guverne democratice pentru a înțelege cum văd ele această relație.

De aici pot fi identificate niște tendințe.

Riscul reprezentat de regimurile autoritare abia acum este luat în serios. Dacă Cehia și-a dezvoltat încă din 2015 o strategie de politică externă care ține cont de acest aspect, multe alte țări au început să se gândească la acest lucru abia după invazia Rusiei din Ucraina din februarie 2022. În prezent patru guverne își revizuiesc strategia (Olanda, Suedia, Finlanda și Regatul Unit), iar două (Germania și Irlanda) nu aveau strategie și s-au apucat acum să-și întocmească una.

Deși există diferențe între guverne în privința modului în care definesc problema regimurilor autoritare, toate recunosc pericolul campaniilor de dezinformare și atacurilor cibernetice din partea guvernelor autoritare, care urmăresc să submineze democrația.

Cele mai multe astfel de strategii de securitate au o limită: ele nu explorează și amenințările din exteriorul granițelor proprii, cum ar fi slăbirea stabilității regionale, riscul de conflict internațional și potențialele crize umanitare.

Strategia americană constituie o excepție, ea stipulând că „respectul pentru democrație și sprijinul pentru drepturile omului promovează pacea, securitatea și prosperitatea la nivel global”.

Cele mai multe strategii scapă din vedere și problema democrațiilor care devin mai autoritare.

Danezii nu se joacă cu vorbele

Un raport recent al guvernului danez constituie o excepție, utilizând un limbaj pe șleau. El pomenește riscuri grave ce ar rezulta din realegerea lui Donald Trump în calitatea de președinte american.

În privința riscurilor din interiorul UE, documentul observă că „unitatea consolidată din UE și dezvoltarea dinamică a autonomiei strategice a UE cât și rolul [ei] de actor în domeniul politicilor de securitate sunt amenințate de forțe populiste care contestă principii fundamentale ale UE referitoare la statul de drept și democrație și care vor să inverseze integrarea din UE”.

„Atât timp cât ei dețin puterea doar în țări precum Ungaria, problema poate fi gestionată; dar dacă ei ar câștiga puterea într-una dintre țările mari, există un risc grav ca coeziunea și dinamismul UE să fie subminate.”

Raportul danez explică limpede cum subminează regimurile autoritare securitatea. Politica externă a multor democrații consideră drepturile omului, statul de drept și democrația ca fiind în principal doar „valori” care merită să fie sprijinite, de exemplu prin proiecte de finanțare, dar nu și ca fiind „interese” ce ar trebui plasate în centrul unor preocupări concrete de politică externă.

Non-exemplul german

Ideea că democrația este o valoare care poate fi surclasată de interese a influențat organizarea instituțională a multor ministere de externe.

De pildă, chiar dacă ministerul german de externe susține că democrația e o preocupare esențială de politică externă și oferă fonduri considerabile unor proiecte din anumite țări, el nu are un departament, o echipă sau măcar un singur funcționar care să se ocupe special de problema democrației.

Absența democrației dintre preocupările centrale e o greșeală.

Dacă privim evoluțiile din Rusia din ultimii 30 de ani, se dovedește că așa-zișii „idealiști” - activiști pentru drepturile omului și democrație - au avut de fapt cea mai realistă înțelegere a regimului rus și a riscurilor de securitate generate de el. Astăzi am fi fost mai în siguranță dacă acele voci ar fi jucat un rol central în planificarea politicii externe a guvernelor occidentale.

Privind spre viitor, amenințarea reprezentată de guvernele autoritare la adresa securității globale trebuie să fie studiată mai atent pentru a ne putea calibra strategiile externe și de securitate, notează euobserver.com

Dar este evidentă și necesitatea unei schimbări de direcție: democrația și drepturile omului trebuie să fie considerate preocupări cruciale de securitate și trebuie să facă efectiv obiectul politicii externe, iar nu să rămână doar niște valori idealiste.

Articol de Michael Meyer-Resende (director executiv al Democracy Reporting International, Berlin)