Târgu Mureș. Autobuz cuprins de flăcări în centrul orașului

Târgu Mureș. Autobuz cuprins de flăcări în centrul orașului

Un autobuz a ars aseară la Târgu Mureș. Incidentul s-a petrecut chiar pe strada Libertății, un bulevard principal al municipiului.

Biroul de presă al Inspectoratului pentru situații de urgență Horea a declarat că incendiul s-a manifestat la motorul autobuzului și pare că a fost cauzat de o defecțiune a acestuia, mai exact o scurgere de combustibil pe toba de eșapament.

Din fericire nimeni nu a fost rănit deoarece pasagerii au apucat să coboare rapid din autobuz. Incendiul a fost unul puternic, partea din spate a fost complet cuprinsă de flăcări.

Acum aproximativ două săptămâni, pe 10 ianuarie, a mai ars un autobuz în Târgul Mureș, nici atunci, din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Ne puteți urmări și pe Google News