Austeritatea e pentru țările de mâna a doua, Uniunea Europeană cheltuiește sume fabuloase

Austeritatea e pentru țările de mâna a doua, Uniunea Europeană cheltuiește sume fabuloase

E foarte adevărat că democrația e costisitoare, dar avantajele pe care le aduce fac toți banii. La fel de adevărat este, însă, că cine împarte, parte-și face.

Românii știu prea bine asta. Parlamentarii noștri sunt campioni când vine vorba să-și mărească salariile sau să-și voteze pensii nesimțite. Din păcate, nici birocrația Uniunii Europene nu e departe. În timp ce impune politici de austeritate foarte stricte țărilor de mâna a doua- uitând mereu de țări puternice, precum Franța și Germania -eurocrații sunt extrem de darnici cu ei înșiși, evident pe banii cetățenilor europeni. Nu o spun eu, ci ancheta realizată de publicația italiană La Verita, care analizează cheltuielile nebunești pe care Uniunea Europeană le-a trecut în bugetul pe 2020. Astfel, anul viitor birocrația de la Bruxelles și Strasbourg va costa cetățenii europeni, mare atenție, aproape 154 miliarde de euro. Austeritatea bugetară e doar pentru căței, vorba fabulei.

Ca să vă faceți o idee pe ce se duc banii, câteva exemple sunt concludente. Potrivit La Verita, în 2020, serviciul diplomatic al UE are un buget de 730 de milioane de euro, dintre care 456 de milioane sunt destinate celor 190 de delegații pe care Uniunea Europeană le are în întreaga lume. Sunt necesare aceste cheltuieli? Iată ce scrie Roberto Vivaldelli în ilgiornale.it: „Având în vedere că Uniunea Europeană este practic irelevantă într-un scenariu geopolitic dominat de Statele Unite, China și Rusia, unde marile puteri stabilesc legea și nu o birocrație incomprehensibilă și greoaie, este o cifră uriașă.

Salariile personalului acestor delegații se ridică la 133,7 milioane de euro, pe lângă 79,6 milioane pentru consultanții și experții externi. Personalul care lucrează la Bruxelles ne costă 187 de milioane de euro, ca să nu mai vorbim de chiriile anuale disproporționate pe care UE le plătește pentru a-și menține birourile, începând cu New York, care ne costă 2.105.866 de euro anual”. Dar asta nu e nici pe departe tot, susțin ziariștii italieni.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cheltuielile estimate ale Comisiei Europene pe anul viitor sunt în jur de 2.354.228.000 EUR; 1.109.577.441 euro pentru Parlamentul European; 370.261.000 euro pentru Consiliul European. Mai mult, Uniunea Europeană continuă să cheltuiască banii, complet inutil, pentru Comitetul Economic și Social European și Comitetul European al Regiunilor, două instituții care au sediul la Bruxelles și emit avize care nu sunt obligatorii. Cele două comisii ne vor costa anul viitor 143 milioane de euro, respectiv 102 milioane de euro.

Cheltuielile cu personalul cresc cu câteva milioane de euro, la fel și cele cu chirii și achiziții de echipamente”. Să nu vă imaginați că bugetul pe 2020 este o excepție și până acum birocrația europeană a fost extrem de zgârcită. „După cum raportează Business Insider, în 2013, Parlamentul European a bugetat pentru cei 751 de europarlamentari care urmau să fie aleși anul următor, 1,79 miliarde de euro. Cinci ani mai târziu, estimarea costurilor a crescut la 2 miliarde de euro: adică un plus de 200 de milioane. Cu alte cuvinte: în 2013, Parlamentul European a costat fiecare cetățean european 3,55 euro pe an, iar din 2019 costul va crește la 4,22 euro pe an”.

Cu asemenea salarii și avantaje, cum să nu se simtă birocrații europeni animați de puternice sentimente pro-europene. Mai ales că regulile pe care le trasează pentru europenii de rând nu le sunt aplicabile. Astfel, în timp ce fac planuri peste planuri pentru lupta cu „schimbările climatice” și ce-ar fi de făcut pentru a-i sili pe europeni să reducă puternic consumul, „Bruxelles-ul a crescut cu 3,5 milioane suma care poate fi cheltuită pentru zborurile cu taxiuri aeriene. Noua sumă maximă de 10,71 milioane de euro pentru contractul care se derulează în perioada 2016-2021 reprezintă o creștere cu 50% a valorii inițiale de 7,14 milioane de euro”.