Formațiunea politică AUR vrea să modifice legea nr. 55/2020 care reglementează starea de alertă. Potrivit politicienilor AUR, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români “au fost călcate în picioare vreme de 13 luni – din care 2 luni în timpul stării de urgenţă şi 11 luni în timpul stării de alertă”.

“Pentru ca nici Cîţu, nici Arafat şi nimeni din actualii sau viitorii guvernanţi să nu mai poată restrânge la nesfârşit drepturile şi libertăţile cetăţenilor prevăzute în Constituţie, am decis să modificăm legea care le permite acest lucru. În baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, starea de alertă, instituită prima oară în 15 mai 2020, a fost prelungită de 10 ori, de fiecare dată cu 30 de zile”, a transmis AUR. 

Ce modificări legislative urmează să fie propuse 

Iniţiativa legislativă de modificare a Legii nr. 55/2020 care ar urma să fie depusă în această săptămână în Parlament prevede că măsurile dispuse pe durata stării de alertă ce vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi fundamentale pot fi dispuse pentru o perioadă de maxim de 90 de zile de la instituirea stării de alertă, transmit reprezentanții AUR.

“Deci, după 3 luni, sub umbrela stării de alertă, Guvernul va putea lua doar măsuri excepţionale de management, de organizare, nu de restrângere a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Va putea organiza, de exemplu, spitalele, sistemul de intervenţie în situaţii de urgenţă, testarea, vaccinarea, va putea achiziţiona prin proceduri speciale echipamente medicale şi medicamente, dar nu ne va mai putea restrânge dreptul la educaţie, la muncă, la circulaţie, libertatea de întrunire şi asociere, de exprimare etc.

 

De altfel, Constituţia României stipulează că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru situaţii speciale, inclusiv pentru apărarea sănătăţii publice. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie însă să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Această soluţie este solid susţinută de jurisprudenţa CCR care susţine că esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este dată de caracterul excepţional şi temporar ai acesteia.

 

Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea acestora fiind prevăzută ca excepţie. Prin iniţiativa de modificare a Legii nr. 55/2020, AUR propune limitarea în timp a impunerii, pe cale de excepţie, a unor decizii dictatoriale - pentru revenirea planificată la regulile de bază ale unei societăţi democratice. E un act de dreptate pentru români şi de responsabilizare a guvernului, un act pe care vă invităm să îl susţineţi fără partizanat politic”, se arată într-un comunicat emis de partidul AUR. 

Jurisprudența europeană, despre măsurile din starea de urgență

Politicienii AUR susțin că drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor au fost încălcate inclusiv în perioada stării de urgență. 

 

Ordonanța militară prin care a fost impusă starea de urgență, respectiv Ordonanța Militară 3/2020, prin articolul 2, instituia interdicția pentru toate persoanele de a ieși din locuință sau gospodărie, prevăzând prin excepție, în mod expres și limitativ, câteva situații în care a fost permisă încălcarea interdicției, având în acest caz obligația deținerii unui document justificativ și fiind supusă controalelor polițienești, sub sancțiunea amenzilor contravenționale. 

 

Interdicția părăsirii locuinței sa gospodăriei, prin spațiul extrem de limitat, prin durată, prin modalitățile de control și sancțiune, nu este o simplă limitare a libertății de circulație, ci este o limitare a dreptului la libertate individuală, consacrat de art. 23 din Constituție și de art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului. 

 

Ca măsură în sine –  nu vorbim de scopul ei, ci doar de existența ei – interdicția părăsirii locuinței sau a gospodăriei reprezintă o limitare similară arestului la domiciliu. Pentru comparație, interdicția impusă unei persoane de a părăsi zona internațională a unui aeroport (o zonă foarte extinsă, ce poate include restaurante, magazine, hoteluri) a fost considerată în jurisprudența europeană o privare de libertate. Condamnații care execută pedeapsa în regim deschis pot circula liber în interiorul penitenciarului, într-un spațiu cu mult mai mare decât o locuință, dar sunt în stare de privare de libertate. Condamnații care execută pedeapsa în regim deschis pot desfășura activitate de muncă în afara penitenciarului și fără pază, părăsind zilnic penitenciarul la o anumită oră și fiind obligați să se întoarcă la o anumită oră, dar situația lor juridică este tot de privare de libertate, întrucât faptul de a nu se întoarce constituie evadare. 

 

Astfel de limitări ale drepturilor omului nu pot fi reglementate decât prin lege, iar nu prin acte infralegale, precum ordonanțele, care au constituit cheia de boltă a deciziilor luate de autoritățile române.