AUR pentru TVR. „Exodul. O tragedie siriană”, premiat la cel mai înalt nivel Gazda premiilor va fi secretarul general ONU

AUR pentru TVR. „Exodul. O tragedie siriană”, premiat la cel mai înalt nivel
Gazda premiilor va fi secretarul general ONU

CNN a primit una dintre medaliile din argint.

Realizatorul TVR Marian Voicu a câştigat Medalia de aur la UNCA* (United Nations Correspondents Association) - Premiile Asociaţiei Corespondenţilor Organizației Naţiunilor Unite, care vor fi decernate în cadrul unei ceremonii, luni, 14 decembrie, la New York. Gazda serii va fi Ban Ki-moon, secretarul general ONU.

"Medalia de aur - Memorial Ricardo Ortega pentru mass-media reprezintă, astfel, recunoaşterea la cel mai înalt nivel a valorii documentarului Televiziunii Române, „Exodul. O tragedie siriană”", potrivit unui comunicat de presă al TVR.

Alături de Marian Voicu de la TVR, medalie de aur a mai obţinut Angela Rodicio de la TVE, televiziunea naţională spaniolă, în timp ce cunoscuta jurnalistă Christiane Amanpour, de la CNN, a primit una dintre medaliile din argint.

Ne puteți urmări și pe Google News

„E o veste excelentă. UNCA este o asociaţie globală prestigioasă, înfiinţată în 1948. Evident, e măgulitor să ştii că, măcar pentru o seară, eşti cu o treaptă mai sus decât Christiane Amanpour. Îmi pare bine pentru premiu, îmi pare rău că toate temerile pe care le exprimam în 2014 privind exodul sirian s-au adeverit", a spus Marian Voicu:

„Exodul. O tragedie siriană”, difuzat în premieră la TVR 1 în 10 ianuarie 2015, este primul documentar TV realizat de o echipă de jurnalişti din România despre criza refugiaţilor sirieni şi palestinieni din Liban.

Pentru documentar, Marian Voicu (producător) şi Andrei Coruţ (imagine) au filmat, în vara şi toamna anului 2014, în Liban şi România şi a fost pentru prima oară când o televiziune din România a prezentat într-un material amplu criza refugiaţilor sirieni. „Am înregistrat mărturiile refugiaţilor sirieni şi palestinieni (refugiaţi în Siria după războiul din 1948): aproape fiecare familie pierduse pe cineva în război. Cele mai întâlnite situaţii erau cele în care femeile au părăsit Siria însoţite doar de copii - soţii muriseră sau rămăseseră să lupte în Siria. Relatările lor despre atrocităţile comise de armata siriană sunt inimaginabile: de la bombardarea locuinţelor şi folosirea armelor chimice până la torturi şi violuri“, spune realizatorul documentarului „Exodul. O tragedie siriană”.

Imagini de la ceremonia de decernare a premiilor de la New York vor putea fi urmărite pe TVR 1 şi TVR Internaţional.

Documentarul poate fi urmarit aici