Procurorul Lazăr de multă vreme are apetenţă pentru politică. Are discursuri politice, ne atrage atenţia ce trebuie să facem”, susține liderul ALDE, un liberal care face politică de 28 de ani și care l-a mai „întâlnit” în cariera sa pe Augustin Lazăr. Erau anii când la comanda țării se afla CDR și președintele Emil Constantinescu, iar Tăriceanu era deputat din partea PNL, partid aflat la guvernare prin alianța CDR.

Din 1998 și până în 2001, Augustin Lazăr a fost o persoană importantă în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Parchetul General), fiind numit de procurorul general Mircea Criste ca șef al Secției anticorupție, urmărire penală și criminalistică. Lazăr era și magistratul care gestiona toate informațiile venite de la serviciile secrete, conform primului protocol instituțional, semnat în 1998. Un om, așadar, care știa multe, care a interacționat cu clasa politică de la cel mai înalt nivel și care cunoaște foarte bine organizarea și mecanismele specifice instituției pe care azi o conduce din postura de procuror general al României.

Varianta pentru păstrarea Laurei Codruța Kovesi în cadrul Parchetului General nu cred că i-a venit peste noapte lui Augustin Lazăr. Unii zic că a vrut să-l salveze pe președintele Iohannis de furia Codruței Kovesi care, ajunsă la Sibiu, i-ar fi pregătit dosare din perioada în care acesta era primar. Bașca, povestea cu casele! Posibil, dar mi se pare prea simplă varianta chiar dacă nu e de neglijat căci, ca mișcare politică, lui Lazăr îi convine ca președintele să creadă un asemenea zvon.

Miza mai mare mi se pare a fi, însă, semnarea Ordinului nr. 1412/2018 prin care a dispus delegarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 11 iulie 2018. Prin această mișcare, Augustin Lazăr nu numai că salvează privilegiile lui Kovesi, dar se poziționează și politic, așa cum bine sesiza Tăriceanu. Și am să explic ce mă determină să cred acest lucru.

Cândva, Serviciul de îndrumare și control era considerat un „cimitir al elefanților” din Parchetul General, acolo unde eșuau toți șefii cei mari schimbați din funcții. De analizele lor manageriale nu se interesa nimeni. Procurorul general, în subordinea căruia se afla la modul direct acest serviciu, nu mai era interesat de activitatea procurorilor din fosta echipă. Când a fost schimbat din funcție la propunerea ministrului Valeriu Stoica, Nicolae Cochinescu, tatăl actualei șefe a DNA, Anca Jurma, a făcut un stagiu de circa un an în acest „cimitir al elefanților”.

Azi, lucrurile se prezintă altfel. Regulamentul după care funcționează serviciul condus acum de Laura Codruța Kovesi este bine structurat și dă posibilitatea acesteia ca ea să fie cea care va controla tot și va decide dacă procurorii ei din DNA au anchetat și trimis aiurea oameni în judecată. Iar Augustin Lazăr știe bine acest lucru. Așa cum știe că puterea lui Kovesi va continua să sporească, fiindcă ea își exercită atribuțiile de control ierarhic și evaluare, în numele procurorului general al României, asupra tuturor șefilor din parchete, la nivelul țării.

Textul din Regulament este elocvent și îl reproduc pentru a nu exista vreun dubiu. Laura Codruța Kvesi, ca șef al Serviciului de îndrumare și control „analizează plângerile formulate împotriva măsurilor dispuse şi a actelor de urmărire penală efectuate de procurorii şefi direcţii şi secţii, precum şi plângerile formulate împotriva măsurilor dispuse şi a actelor de urmărire penală efectuate de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel ori a soluţiilor dispuse de către aceştia, supuse controlului ierarhic al procurorului general, şi propun măsuri de soluţionare, potrivit legii”.

Cu Kovesi de-a dreapta sa, „Taica Lazăr”, cum îl numesc jurnaliștii de pe justiție pe procurorul general, va putea domoli valul de acuzații aduse procurorilor care au înregistrat achitări în dosare, se întărește și devine mai puternic, deținător al unor informații utile jocurilor politice.

Va juca Augustin Lazăr cartea politică pe mâna lui Klaus Iohannis, care a anunțat că mai vrea un mandat de președinte, sau va merge cu Laura Codruța Kovesi pe care o curtează USR pentru candidatura la președinție și care ar putea să-l devanseze pe Dacian Cioloș fiindcă au același electorat? Nu-i știm alegerea, dar în momentul de față sunt de urmărit mișcările sale în domeniul justiției din această perspectivă. 

Te-ar putea interesa și: