A1, cel mai accesibil Audi, este un model care se mişcă frumos. Mai puţin în statisticile de vânzări ale mărcii premium preferate de români în 2011.
Dacă pe pieţele auto mature din vestul Europei se constată o reorientare a clientelei premium către modele compacte, în România, o maşină din segmentul de lux trebuie să fie în continuare cât mai impozantă pentru a stârni interesul celor care trec pragul showroom-urilor.
Edificatoare pentru această situaţie este performanţa SUVului BMW X5, care rămâne şi în primul trimestru al anului cel mai solicitat model premium în ţara noastră – cu 75 de unităţi comercializate, potrivit statisticii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Audi, peste BMW
Audi a vândut 361 de autoturisme în România, în primul trimestru al acestui an, performanţă cu care a preluat fotoliul de lider al segmentului premium de la BMW (315 maşini comercializate în aceeaşi perioadă), indică APIA. A1, cel mai mic şi în acelaşi timp cel mai accesibil autoturism Audi, nu a convins decât 37 de clienţi.
Două paradoxuri oferite de piaţa locală de automobile noi: la general, Audi surclasează o mulţime de mărci de volum – Fiat, Chevrolet, Seat sau Citroen –, în timp ce în interiorul gamei, toate modelele tradiţionale – A3, A4, A6 (mai puţin A8) – depăşesc cu lejeritate în volum A1.
Dimensiunea contează
De altfel, toate autoturismele de mici dimensiuni propuse de mărcile premium suferă din pricina lipsei de clienţi. Mini a comercializat numai 26 de maşini în primul trimestru al anului. 10 aparţin gamei SUV Countryman.
Dintr-un total de 301 maşini vândute de Mercedes-Benz anul acesta în România, numai 58 vin din Clasele A şi B, cu preţurile cele mai accesibile.
Seria 1 – cel mai mic BMW – a convins 14 clienţi în trei luni. Am aflat deja că X5 a rămas cel mai bine vândut model premium în România. Nici celelalte SUV-uri ale mărcii nu au dus însă lipsă de doritori: X1 – 42 de unităţi comercializate, X3 – 43, X6 – 45.
Audi şi-a propus să detroneze BMW din fotoliul de lider mondial al segmentului premium, iar noul A1, deşi cel mai mic şi mai ieftin autoturism pe care l-a produs vreodată, ar trebui să fie una dintre armele sale cele mai redutabile. Şi să devină, în timp, cel mai bine vândut model Audi din toate timpurile.
Motorizarea de bază - ideală
Am încercat zilele trecute versiunea cea mai slabă a gamei A1 – echipată cu motorul 1.2 TFSI de 86 cai-putere. Chiar dacă maşina de test a etalat un preţ mult prea îndrăzneţ - 27.000 de euro cu TVA, din cauza multitudinii de echipamente opţionale cu care era asezonată (inclusiv un spectaculos pachet de kit-uri aerodinamice şi de design), vestea bună ar fi aceea că propulsorul s-a descurcat atât de bine încât orice altă opţiune, indiferent dacă pe benzină sau motorină (invariabil mai scumpă) ar putea fi ignorată fără regrete.
Audi nu a făcut rabat la calitate atunci când a creat A1, iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Chiar dacă plecat din platforma umilă a lui Volkswagen Polo, A1 nu lasă niciun moment impresia unei prezenţe inoportune în segmentul premium. Ba dimpotrivă. La acest capitol, niciun alt model de dimensiuni similare nu îşi face treaba mai bine. Confortul (asigurat de trenul de de rulare suplu, izolarea fonică reuşită şi ergonomia planşei de bord) vine să compenseze lipsa unui caracter dinamic pe măsura celui propus de Mini.
Deşi este un Audi adevărat, micul A1 se confruntă cu rezervele clienţilor autohtoni cu bani pentru care – cifrele vorbesc – premium înseamnă în primul rând mare.
INFORMAŢII ESENŢIALE
Audi A1 1.2 TFSI Ambition
- Lungime/lăţime/înălţime: 3,95/1,74/1,41 metri
- Ampatament/masă proprie: 2,46 m/1.115 kg
- Capacitate rezervor/portbagaj: 45/270 (920) l
- Motor: benzină, 1.197 cmc, 86 CP, 160 Nm, Euro 5
- Transmisie: 2x4 (faţă), 5+1 M
- Performanţe: 11,7 (0-100 km/h), 180 km/h (vit. max.)
- Consum oficial mixt: 5,1 l/100 km
- Consum în test: 7,3 l/100 km (minim), 10,4 l/100 km (maxim)
- Emisii CO2: 114 g/km
- Dotări standard (selecţie): airbaguri (frontale, laterale şi cortină), ABS, ASR, ESP, radio-CD (MP3), volan şi scaune faţă sport, jante din aliaj de 16 inchi.
- Preţ cu TVA (fără opţionale): 18.879 euro
- Preţ cu TVA (model testat): 27.000 euro
- Concurenţi: Mini One (1.6 - 75 CP) – 16.678 euro cu TVA; Alfa Romeo MiTo (1.4 MPI - 78 CP) – 15.920 euro cu TVA