L-a supărat pe împărat şi a murit în exil pe malul Mării Negre. Nu se ştie unde i se află mormântul nici astăzi

Publius Ovidius Naso s-a născut în anul 43 înainte de Hrisos, la Sulmo, azi Sulmona, la 140 de kilometri de Roma. Nu se ştie data exactă a morţii sale, probabil anul 17 sau 18 după Hristos, Iar locul morţii se pare că a fost portul roman Tomis, azi Constanţa. Ovidiu, datorită perfecţiunii formale a stilului, umorului fin şi fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horaţiu şi Virgiliu. Poetul a excelat în forma distihului elegiac, cu excepţia celebrei sale opere Metamorfoze, scrise în hexametru dactilic, după modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.

Trebuia să devină funcţionar public

Tatăl său aparţinea nobilimii şi şi l-ar fi dorit funcţionar public. După un scurt studiu al retoricei, Ovidiu se dedică totuşi carierei artistice. Îşi completează cultura la Atena şi, împreună cu prietenul său, poetul Aemilius Macer, întreprinde o călătorie în Sicilia şi Asia Mică. Întors la Roma, intră în cercul literar condus de Messalla Corvinus şi duce o viaţă extravagantă lipsită de griji în mijlocul protipendadei romane. Operele lui sunt pe placul înaltei societăţi şi printre protectori se află însuşi împăratul Augustus. După moartea lui Horaţiu, în anul 8 î.Hr., devine cel mai cunoscut şi apreciat poet din Roma.

Exilat la Pontul Euxin pentru că ştia ceva interzis

În toamna anului 8 după Hristos, în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neaşteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăşte exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe ţărmul îndepărtat al Mării Negre, la graniţele Imperiului Roman. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai uşoară, „relegatio” şi nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio, în sensul de „proscris în afara legii”. Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuşi scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie şi o greşeală.

Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicţie cu principiile morale stricte ale împăratului, deşi această operă fusese publicată cu câţiva ani mai înainte. Ovidiu a spus ulterior că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”, iarercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus. Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obţină graţia lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes şi chiar după moartea lui Augustus, urmaşul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

Moartea sa şi celebrul său epitaf

Conform cronicei istorricului Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost şi înmormântat, dar această dată nu este sigură şi nici mormântul cunoscut. Şi, din poemul calendaristic Fasti rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viaţă. Pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus - în parte patetic, în parte ironic - un text, în forma unei scrisori trimise soţiei sale. Epitaful se află astăzi pe soclul statuii poetului din Piaţa Ovidiu din Peninsula Constanţei, aşa-numitul centru istoric.

Epitaful

„Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum Ingenio perii, Naso poeta meo. At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti, Dicere: Nasonis molliter ossa cubent.”

În traducerea liberă a lui Theodor Naum:

„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent, O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată, Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.”

Scrierile sale

Cele mai cunoscute opere ale sale de dinainte de exil sunt volumele “Amores” -Iubiri, “Heroides” – Eroine, “Arsa amandi” – Arta de a iubi, “Remedia amores” – Remediile Iubirii şi celbrele „Metamorfoze”. A mai scris şi o tragedie, Medeea, care s-a pierdut aproape în întregime. În exil a scris Tristele şi Ponticele. Ambele opere sunt culegeri de elegii personale sub forma unor scrisori trimise din Tomis şi adresate lui Augustus, soţiei sau prietenilor cu rugămintea de a fi iertat şi de a i se permite revenirea la Roma. Ovidiu prezintă situaţia nefericită a propriei persoane, exprimarea directă a sentimentelor de durere şi de tristeţe provocate de dorul de Roma, de casă, de familie şi de prieteni. Degeaba, însă. Ovidiu a murit în exil, printre dacii care populau atunci Dobrgea de astăzi. Mormântul său este în continuare o provocare pentru arheologi.