Realitatea îţi contrazice planurile. Încă de dimineaţă trebuie să-ţi schimbi programul şi chiar foarte repede. Nimic nu este pierdut, perseverează, fii isteţ şi soluţia este la îndemâna ta!

20 mai

 

 

Au tras cu tunul și au nimerit un OZN. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

 

 

Pe 20 mai s-au născut Socrate, Cher, Moshe Dayan, J.J. Astor, Al Bano, Corneliu Coposu, Mircea Drăgan, Miodrag Belodedici.

 

În calendarul creştin-ortodox, pe 20 mai, sunt Sfinţii: Talaleu, Talasie, Marcu Pustnicul şi Lidia. Nimic în ”Kalendar”.

 

Pe 20 mai, anul 325, începea, la Niceea, cel mai important conciliu ecumenic creștin. Despre împăratul Constantin cel Mare, mama sa Elena, episcopul Hosius de Cordova, despre creștinism și Consiliul Ecumenic de la Niceea din anul 325, cred că v-am povestit adesea. Dacă nu vă mai amintiți, o să vă povestesc mâine, de Sf.Împărați, sunt specialist în Constantin cel Mare și Niceea 325.

 

Dar, acum o să vă spun o altă istorie.

Dragi lupi, padawani și hobbiți v-am spus, mai demult, că am primit de la o fină a mea, care lucrează în redacție, arhiva digitalizată a cotidianului ”The Winchester Star” un ziar bun, de provinice, care apare în orașul Winchester, Virginia și are redacția în centru, pe Kent Street.

Un salam de DVD-uri Kodak de 8,5 Gb, fiecare. L-am pierdut din vedere. Dar, aseară, am dat de DVD-urile Kodak, căutând un film. Să știți că un ziar de provinice este adesea mai bun și mai plăcut decât unul metropolitan. Multe povești și istorii interesante găsești în WS, cu primul număr scos tocmai pe 4 iulie 1896, de Ziua Independenței.

Mai ales în numărul de duminică. Astfel, pe 20-21 mai 1950, sâmbătă-duminică ”The Winchester Evening Star” cum se numea pe atunci, publică un articol foarte interesant, sub semnătura lui David Forrest Jr.

De fapt, o mărturie a locotenentului de contrainformații militare John Thomas Keating, o poveste de război. John, un virginian care locuia într-o fermă, pe valea Shenandoha, moștenită de la părinți împreună cu un munte întreg, a făcut parte dintre cei care au interogat militarii germani internați în lagăre, după sfârșitul războiului. Cunoștea limba germană la perfecție, mama lui provenea din emigranți germani din Franconia, care țineau la limba și cultura lor europeană, așa că germana se vorbea curent în casa lui.

Am auzit multe povești și istorii interesante, se destăinuie fostul locotenent de contrainformații. Nemții erau obosiți de război și striviți de modul industrial în care americanii tratau războiul. Erau învinși, zdrobiți, ocupați și interogați de militari care le ofereau țigări ”Luky Strike”. Singura lor mândrie erau amintirile. Aveau ce să povestească, germanii nu au multă imaginație, dar amintiri adevărate aveau destule. Sunt ferm convins că ceea ce mi-a mărturisit sergentul german Gunther Sachss, în toamna anului 1945, este adevărat, în întregime, declară John.

Gunther era artilerist la o unitate AA, dotată cu puternicele tunuri Krupp de 88 mm, cele mai bune din război, după părerea mea. Flak, cum mai era denumită arma Flugabwehrkanone.

Episodul s-a întâmplat pe data de 16 iulie 1942, în sera zilei, la ora 19:30 cu câteva minute aproximație. În împrejurimile orașului Hafen, de pe Rin, unde erau mai multe fabrici de armament și muniție. Bombardamente au fost câteva, noaptea, de la mare înălțime, total imprecise, doar câteva case civile distruse. Unitatea lui Sachss, cele trei tunuri Flak de 88 erau întreținute cu dragoste și camuflate cu o plasă. Erau santinele, dar de la ora 18 se dădea alarma de front și toți tunarii își ocupau posturile, gata de ripostă, așteptând posibilele bombardiere aliate de noapte.

Așa s-a întâmplat și în ziua de 16 iulie. Fusese o zi frumoasă, caldă, cu norișori, doar câțiva, de vreme bună. Soldații glumeau, își povesteau aventurile și se plângeau de hrana, de rația, din ce în ce mai puțină și mai proastă. Ca orice soldați, din orice armată, din orice timp. Comandantul lor, căpitanul Werner von Kellerwald, îi asculta zâmbind. Încă îl mai durea ciotul mâinii stângi, își pierduse mâna pe frontul de Est, nici un an mai înainte, dar nu acceptase să fie scos în rezervă, era un adevărat junker, un ofițer din Prusia Orientală, fără pământuri și avere, doar cu particula ”von” care îi atesta noblețea.