◆ Evenimentul zilei a dezvăluit, săptămâna trecută, neregulile din programul de îngrijiri la domiciliu destinat pacienților cu boli grave, parțial imobilizați sau nedeplasabili, care ies din spital plini de răni ◆ Ei au dreptul, legal, la cel mult 90 de zile de îngrijiri acordate acasă, dar niciunul din cazurile pe care vi le prezentăm astăzi nu se va vindeca în doar trei luni ◆ În plus, numai pentru unul dintre acești pacienți, Casa de Asigurări de Sănătate a Municiului București (CASMB) a aprobat cererea de îngrijiri la domiciliu. Pentru ceilalți doi nu are fonduri ◆ Ca tacâmul să fie complet, CASMB a introdus în norme un paragraf care le va interzice firmelor de îngrijiri la domiciliu să mai angajeze asistente medicale din spitale, în part-time

Sâmbătă dimineață, ora 8.30. Oră la care unii încă se codesc să se dea jos din pat. Asistenta Florina e demult în picioare. O mână de om, cară după ea o plasă plină-ochi cu mănuși chirurgicale, feșe, dezinfectante pentru piele, creme cu antibiotic și cine mai știe ce. Mai are, pe umăr, și-o geantă mare de-i ajunge la genunchi. Are în ea și un laptop de vreo patru kilograme și cititorul de card de sănătate. Lucrează de ani buni la un mare spital, la „Chirurgie”, dar, cum salariul e mic, de vreo cinci, s-a angajat și la o firmă de îngrijiri la domiciliu. În part time.

Bate cartierul în lung și-n lat

„Trei ore, acolo, înainte sau după programul de la spital, nu-i mare lucru. E un ban în plus și fac ce știu”, spune miniona femeie. Îmi stă pe limbă să-i spun că în curând o să rămână fără această a doua slujbă, că nu mai vor șefii de la casa de sănătate să-i dea voie să muncească „în privat”, dar mă abțin. Mă prinde de braț și mă trage după ea printre blocuri, în timp ce-mi explică cu glas domol.

„Pacienții la care mergem sunt la vreo stație, două, unul de altul, așa că n-o să mergi mult pe jos. Doar unul dintre ei are dosar aprobat de CASMB, de asta car laptopul, ca să validez serviciul. Ceilalți sunt respinși, ieri am aflat (vineri, n.r.). Oamenii sunt dispuși să vorbească. Sunt disperați, să știi”. N-apuc bine să mă dezmeticesc, că suntem în fața unei uși.

Condamnați la o viață de chin

Deschide o doamnă cu parul tuns scurt, cazon, de după șoldul căreia se ițește capul unui puști de vreo 7 anișori. „O, ce bine că ai venit. Îl doare tare și pansamentul e tot îmbibat de puroi”, îi spune femeia Florinei. Asistenta se spală pe mâini și se duce glonț în camera bolnavului, un bărbat de 59 de ani, pensionat pe caz de boală. „Acum 15 ani, soțul meu a făcut parapareză spastică și e în scaunul cu rotile. Are și mielită. Când se lovește, locul se înnegrește imediat și se face rană. Dacă nu-i schimbăm zilnic pansamentul, miroase în toată casa, că e infecție”, îmi explică femeia. Bărbatul, cocârjat de boală, stă mai mult în pat. Când își scoate cu chin șoseta, văd că are călcâiul și o parte din talpa stângă mâncate de puroi. Îl doare când Florina îi curăță rana adâncă. Dar strânge din dinți și-și întoarce capul, ca să nu-i vad lacrimile. Față de asistentă și de soția lui poate că nu s-ar jena, dar eu sunt o străină, așa că geme înăbușit, cu capul în pernă, deși simt că ar vrea să-și urle durerea. Prin rana deschisă i se vede osul, iar în jurul acestuia carnea e pe alocuri neagră, semn de necroză.

„Anul trecut a mai avut un dosar de îngrijiri la domiciliu, pe trei luni. Avea rană la piciorul drept. S-a vindecat după jumătate de an. Noroc că Florina nu ne-a lăsat. A venit în fiecare zi, și după ce s-a terminat perioada plătită de stat. Altfel nu se vindeca. Ne spuneau că-i taie picioarele, că altceva n-au ce să-i facă. În spital nu-l mai internează”, spune femeia cu păr scurt. „E vina mea, că mă împing în călcâie și fac bășici. Dar nu mă pot abține”, șoptește bărbatul. „Nu-i vina ta, asta e boala, dragule”, îi răspunde soția.

Boala i-a lovit pe amândoi

Dar ghinionul nu vine niciodată singur. Anul trecut, femeia a descoperit că are cancer și-a trebuit să-i fie scos uterul. „M-au externat din spital la opt zile după operație. Florina venea la bărbatul meu și mă pansa și pe mine. Mi-a fost foarte rău la chimioterapie. Și nu mai pot să-l mișc din pat. N-am voie să ridic nici două kilograme. El, săracu’, așa cum e, în cărucior, face și mâncare când mi-e foarte rău. Avem grijă și de nepot, că părinții lui lucrează zi lumină”. Când credeau că au scăpat, i-a lovit iar năpasta. „Abia se vindecase piciorul drept, că a făcut la stângul o bășică uriașă în călcâi. S-a spart și s-a infectat și i-a mâncat din laba piciorului. L-am dus la spital, dar miau spus că n-au ce-i face. Cu rana asta deschisă nu-l țin în spital, că cine știe ce bacterie mai ia și de la ei. Așa mi-au pus. Apoi, m-au găsit pe mine cu noduli la sân. În decembrie m-am operat iar și acum fac chimioterapie și radioterapie. Am avut noroc că CASMB ne-a aprobat dosarul lui, astfel nu știu ce făceam, că eu nu-l pot îngriji. Sunt în concediu medical. Măcar trei luni să fie plătită o asistentă să vină la noi”, oftează femeia.

Nu se vindecă în 90 de zile

„N-o să se vindece rana asta în trei luni. E mai mare ca prima pe care a avut-o”, îmi spune, peste umăr, asistenta. „Trebuie curățată foarte bine, cu mai multe soluții, dată cu creme special, apoi bandajată. Nu e ca și cum ai pune un leucoplast pe deget. Mai trebuie să-mi schimbe și punga urinară, iar o dată pe lună îmi scot sonda și-mi pun alta, la spital. Sunt momente când abia poți opri sângele să curgă”, îmi exlică bărbatul chinul prin care trece zi de zi. Vi se va părea, poate, incredibil. Dar acești oameni sunt cazul „fericit”, cu dosar aprobat. Următorii pe care aveam să-i văd, au fost respinși. Nu sunt bani, e explicația seacă a CASMB.

Asistentele din spitale, lăsate fără a doua slujbă

Normele după care se acordă îngrijirile la domiciliu sunt create de Casa Națională de Sănătate. Partea proastă e, că în acestea, CNAS a introdus un paragraf, care dă dreptul caselor teritoriale, să negocieze, după cum le vine, introducerea unor clauze speciale. În fapt, altă chichiță prin care se pot încălca drepturi fundamentale. Spre exemplu, pe 20 iulie, CASMB anunță pe site-ul propriu, că firmele de îngrijiri la domiciliu trebuie să respecte art.194, aliniatul (3) din Anexa 2 la H.G. nr. 161/2016, altfel le reziliază contractele pentru 5 ani. Aliniatul în cauză, însă, le impune firmelor de îngrijiri care au contract cu CASMB să declare pe propria răspundere că nu au și nici nu vor încheia convenții sau înțelegeri cu alți „furnizori de servicii” care se află și ei în contract cu Casa bucureșteană. Practic, firmele de îngrijiri la domiciliu nu mai pot angaja part time medici sau asistente care lucrează în spitalele de stat plătite de CNAS. Nici medicamente sau consumabile medicale nu mai pot cumpăra de la „clienții” CASMB. „E aberant și ilegal. Încalcă dreptul la muncă al medicilor și al asistentelor, și se aplică strict pe îngrijiri la domiciliu. Dacă s-ar aplica la spitale, reglementarea, că și ei sunt furnizori de servicii, ar trebui să le închidă pe toate! Cred că pur și simplu vor să desființeze serviciul”, a explicat avocatul consultat de EVZ.

„Din pensie ne rețin CASS-ul, dar servicii din banii ăștia nu ne dau”

Al treilea bolnav la care merg cu asistenta e un bărbat care ne depășește în înălțime cu mai mult de-un cap pe amândouă. Abia când trebuie să se miște din ușă, ca să putem intra, realizez că are o problemă gravă. Se sprijină cu greu în baston, și abia poate pune un picior în fața celuilalt. De la genunchi în jos, le are bandajate pe amândouă, dar tifonul e ud tot.

FOTO: De la genunchi în jos, piciorul ii este tot o rană din care curge puroiul. Nici pentru el nu se găsesc bani ca să aibă parte de îngrijiri la domiciliu

„Am fost operat la ambele șolduri, iar de anul trecut, din octombrie, am un ulcer varicos, o boală aproape netratabilă. Nu știu ce m-aș face dacă n-ar fi Florina. Sunt răni care curg încontinuu. Am încercat în fel și chip, dar e de tras”. Când i-au apărut bubele pe picioare, s-a dus la spital, dar nu l-a internat nimeni. „Când se aude de boala asta, toată lumea refuză. Mi-au spus că nu au ce să-mi facă, că ulcerul varicos nu se tratează decât prin amputare”, spune domnul.

A încercat tot ce i-a trecut prin cap

„Când mi s-au înnegrit picioarele, pe fondul unei circulații proaste, am zis că fac eu o treabă nemaipomenită și m-am dus la acupunctură. Doctorul care mi-a făcut acupunctura, mi-a spus că nu rezolv cu asta. Dar că el e homeopat, și-mi dă niște pastile pe bază de sulf care or să curețe infecția. În momentul în care am început să iau pastilele acelea, a explodat. M-am dus la spital iar, și mi-au spus că nu am nicio șansă de vindecare. Apoi am încercat cu ozonoterapie, care nu a dat rezultate. 100 de milioane m-a costat. M-am dus după ureche, că medicii nu-ți dau în scris nicio recomandare pe boala asta”. În timp ce bărbatul își spune povestea, asistenta îi desface cu grijă bandajele, ca să nu smulgă și carnea, pe unde sunt lipite, apoi îi spală picioarele întrun lighean cu apă și săpun. Le usucă cu prosopul, apoi aplică crema și îl bandajează iar.

Se vindecă foarte greu

„Mi s-au mai retras rănile de când vine Florina, că erau până aici (arată undeva, deasupra genunchiului n.r.). Până la urmă, mi-a dat un dermatolog o trimitere, pentru că se pare că am luat și o bacterie. Eu am apelat la Florina pentru că ea s-a ocupat și de soacra mea, dar și de mine, acum trei ani, când m-am operat la șold. Știu firma unde lucrează. De data asta m-au luat ei cu mașina, și m-au dus la Casa de Sănătate, ca să-mi depun cererea”, explică dânsul, procedura.

La ce dureri cumplite are, a ajuns să cunoască tot ce înseamnă calmant vândut la farmacie. Însă, cum are probleme și cu inima și cu stomacul, nu poate lua pastile decât atunci când nu mai poate suporta durerea.„Acum trei ani n-a fost nevoie să fac asta, i-am semnat reprezentantului firmei și mi-a depus el dosarul. Acum, m-au forțat să merg la ghișeu, pentru că, vezi Doamne, trebuie să mă vadă pe mine și buletinul. Dacă i-l fâlfâiam din tramvai era același lucru, că nu s-a uitat pe buletin”, spune bărbatul. Dar asta nu e tot. După ce l-au pus pe drumuri, nici măcar nu i-au aprobat cererea.

„Am aflat că mi-au refuzat dosarul că nu au fonduri. Sunt pensionat medical, după operațiile de la șold. Și știți ceva, pentru că am pensia mai mare de 1.000 de lei îmi rețin lunar contribuție la CASS. Eu de ce nu beneficiez de banii pe care-i cotizez la serviciile de sănătate?”

„Acum fac 79 de ani. Dacă veniți la ziua mea, vă servesc cu o bomboană”

Imediat ce ieșim de la primul pacient, asistentei îi sună telefonul. „E nea’ Costică. Sigur i-a ieșit punga”, îmi spune Florina. „Nici nu știu cum să-i spun că i-au refuzat iar dosarul, că n-au fonduri. A avut cancer de colon, i-au scos tot, acum are o pungă pe abdomen prin care ies materiile fecale”. O întreb dacă și-ar puteao schimba singur. „Exclus! Trebuie să cureți rana care e în partea ta dreaptă, sub talie. Trebuie să decupezi punga exact cât e orificiul din abdomen, apoi să o prinzi bine. Altfel, curge pe lângă și se infectează tot”, îmi răspunde ea, arătându-mi cam pe unde ar veni rana, pe corpul meu. Gest firesc poate, dar pe mine mă cam trec fiorii. „Facem un ocol, nu te superi, nu?”. Nu mă supăr, dar nea’ Costică e luat pe nepregătite și începe să-și ceară scuze.

Două ouă și-o roșie, o masă prea bogată

„Dacă știam că vii cu domnișoara de la ziar, îmi puneam cămașă curată. Să arăt și eu bine”. Deși abia se mișcă, nu se lasă până nu-i eliberează un taburet, ca să nu stau în picioare. Are chef de vorbă, și-mi semnează acordul să-i fac poză. Dar are o rugăminte. „Să nu mă dai cu fața la ziar, și nici numele real, că râde lumea de mine că am maiul cu găuri în el. Nevasta a divorțat de mine, că s-a dus la Iehova, nare cine să aibă grijă să-mi coasă și mie”. Se întinde pe pat, cuminte, ca să-i schimbe Florina punga care-i atârnă de abdomen. „Aseară am mâncat două ouă fierte și-o roșie. Domne’, nu e bine, că uite, s-a dezlipit punga. Dar nu pot să stau toată ziulica în pat”. Ar fi trebuit să-i fie schimbată peste două zile, „dar s-a dezlipit”, spune, cu of, bătrânul. Tresare de durere, dar stă docil să-i curețe Florina zoaiele ce-i curg din rană.

FOTO: gaură în stomac îi ține loc de colon, dar CASMB refuzat dreptul la îngrijiri pentru că nu mai are bani

„De ce n-au bani? Că le-am plătit toată viața!”

Ca o scuză, parcă, ne zice, la un moment dat: „Știți, sâmbăta ailaltă e ziua mea. Dacă veniți, vă servesc cu o bomboană!”. Când Florina îi spune că dosarul i-a fost refuzat, imediat se agită. „Și ce mă fac? Cine îmi schimbă nenorocirea asta de pungă? Că trebuie să mă pun pe picioare, ca să mă opereze iar, să-mi pună colonul la loc. Acu’ fac 79 de ani, mai am de trăit!”. Se liniștește puțin când asistenta îi spune că va trece în continuare și că va trebui să depună iar dosarul, poate i-l aprobă data viitoare. „Da’ de ce n-au avut bani? Că eu le-am plătit toată viața din salariu. Nu le e rușine?”, întreabă, mai mult retoric, bătrânelul.