Au început regretele pentru Tăriceanu. Parteneriatul cu Ponta, o păcăleală? „Ne vedem de drum singuri”

Au început regretele pentru Tăriceanu. Parteneriatul cu Ponta, o păcăleală? „Ne vedem de drum singuri”

Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat, sâmbătă, exclude orice susţinere a unui guvern cu social-democraţi, în timp ce pe cei din Pro România „i-a cuprins dorul" de PSD.

„Cu Pro România colaborăm ca să-l susţinem pe Diaconu. Avem un proiect comun cu Diaconu, fără îndoială, nu împărtăşim aceeaşi viziune legată de formarea viitorului guvern, că văd că Pro România vrea o formulă care să includă din nou PSD-ul şi noi abia ne-am despărţit de PSD, ne ajunge, dacă pe ei i-a cuprins dorul, în fine, nemaivorbind de faptul că nu cred că Iohannis va mai încredinţa mandatul de formare a unui guvern către o formulă în care PSD-ul să aibă rolul principal", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ALDE Sibiu.

DE asemenea, Tăriceanu a mai spus la Conferința organizației de femei a ALDE, că vrea să se distanțeze de Pro România, partidul lui Victor Ponta.

„Dacă nu înţeleg noţiunea de parteneriat, atunci îmi pare rău, ne vedem de drum singuri, avem ce să facem”, a adăugat liderul ALDE.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În ultima perioadă, în presă, s-a vorbit de asocierea noastră cu Pro România. Unii au început să vorbească pe la colţuri că ăştia de la Pro România o să vină şi o să ne înghită aşa, pe nemestecate, ca şi când noi am sta pe post de victimă, la capătul unui tunel, unde intră un crocodil cu gura deschisă mare şi care face hap şi ne-a terminat. Aşa au crezut şi ăstia de la PSD şi le-am stat în gât, după cum s-a văzut”, a mai spus Tăriceanu.

„Ne-am cam răcorit cu PSD-ul o perioadă. Dar în schimb, sunt ăştialalţi, de la PNL, care acuma stau să umble după voturile noastre ca să poată să-şi treacă Guvernul prin Parlament, deci avem opţiuni, dar mie-mi place să cred că principala opţiune este să putem merge singuri la aceste alegeri” a mai spus Tăriceanu.

„Iată că, în pofida faptului că suntem ca dimensiune mai mici decât PSD-ul, am reuşit să răsturnăm carul. Cu proşti. Asta e. Ceea ce mă interesează de acum înainte este cum ne organizăm pentru bătăliile care urmează”, a mai declarat Tăriceanu, potrivit stiridinbucovina.ro