Au fost înlocuite normele cu privire la reabilitarea blocurilor. Care este noua procedură

Au fost înlocuite normele cu privire la reabilitarea blocurilor. Care este noua procedurăSursa foto: Arhiva EVZ

Modalitatea prin care se va cere reabilitarea blocurilor se schimbă. Astfel că prin noile norme s-a stabilit că interacțiunea beneficiarilor cu autoritățile, respectiv încărcarea documentelor aferente programului, se va face online, prin „investitii.mdlpa.ro”.

Așadar prin Ordinul MDLPA 625/2023 sunt stabilite acum, aceste noi norme prin care se aplică OUG nr. 18/2009. Mai exact, sunt reglementate acţiunile corespunzătoare fiecărei etape necesare implementării programelor multianuale locale. Totodată este stabilit şi conţinutul-cadru al documentelor pentru finanţarea executării lucrărilor de intervenţie prin programul național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.

Care sunt clădirile care pot beneficia de reabilitare 

În programele locale vor putea fi incluse și: 

  1. blocuri de locuințe construite după proiecte elaborate până la 31 decembrie 2005;
  2. blocuri de locuințe expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic, la care s-au executat lucrările de intervenție pentru creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice a construcției existente, la data includerii în programul local;
  3. locuințe sociale și celelalte unități locative, realizate după proiecte elaborate până la 31 decembrie 2005, aflate în proprietatea unităților administrativ-teritoriale sau în proprietatea altor subiecte de drept și în administrarea autorităților deliberative ale administrației publice locale, conform legii, indiferent dacă sunt amplasate în blocuri de locuințe sau sunt locuințe unifamiliale;
  4. locuințe unifamiliale, realizate după proiecte elaborate până la 31 decembrie 2005, aflate în proprietatea persoanelor fizice, cu adaptarea soluțiilor în funcție de caracteristicile, particularitățile și valoarea arhitecturală a locuințelor;
  5. locuințele de la anterioarele două puncte expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic prin raport de expertiză tehnică la care s-au executat lucrările de intervenție pentru creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice a construcției existente, la data includerii în programul local.

Documente necesare pentru reabilitarea blocurilor

Iar pentru finanțare, beneficiarii pot folosi platforma digital investitii.mdlpa.ro. Această platformă oferă posibilitatea de trasnmitere a tuturor documentelor aferente programului. În acest fel se va derula practice activitatea specific programului, doar prin intermediul platformei. Iar pentru fiecare bloc se vor încărca următoarele documente: 

  1. expertiza tehnică, auditul energetic;
  2. hotărârea consiliului local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici corespunzători lucrărilor de intervenție;
  3. devizul general;
  4. certificatul de urbanism însoțit de avizele și acordurile stabilite prin acesta;
  5. hotărârea consiliului local privind aprobarea cotei de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale în limita unei cote de maximum 30% din valoarea executării lucrărilor de intervenție;
  6. hotărârea consiliului local privind aprobarea suportării cotei de contribuție a asociației de proprietari/ proprietarilor și a condițiilor în care se vor recupera sumele;
  7. hotărârea consiliului local privind aprobarea cotei de contribuție a asociației de proprietari ce nu poate fi mai mică de 10% din valoarea executării lucrărilor de intervenție;
  8. contractul de mandat și actul adițional la acesta, precum și acordul scris al asociației de proprietari/ proprietarilor cu privire la nivelul maximal al cheltuielilor corespunzătoare cotei de finanțare ce revine acesteia;
  9. pentru obiectivele de investiții pentru care a început execuția lucrărilor de intervenții anterior solicitării includerii în programul național, autorizația de construire valabilă, documente care să prezinte stadiul fizic realizat, dacă este cazul, contractele de achiziție publică încheiate și acte adiționale la acestea, după caz, precum și devizul general și devizul general aferent restului de executat la data introducerii în program.

Ne puteți urmări și pe Google News