Riscul de-a deceda în cazul infectării cu coronavirus crește cu 80% dacă organismul are o singură problemă de sănătate, relevă un nou studiu, conform thesun.co.uk.

Pentru cei care au două afecțiuni, riscul de-a ajunge la terapie intensivă este și mai mare. O echipă de cercetători care au analizat datele a 1.600 de pacienți din China au concluzionat că 20% dintre persoanele care aveau diferite boli au ajuns la terapie intensivă sau au murit. În schimb, doar 5% dintre pacienții perfect sănătoși au avut nevoie de ventilație sau au decedat.

Cancerul și bolile pulmonare expun cel mai mult persoanele care se infectează cu coronavirus. În Marea Britanie, jumătate dintre pacienții care suferă de boli pulmonare au ajuns la terapie intensivă, din cauza COVID-19, ori au murit.