Au fost găsite noi documente în garajul uneia dintre reședințele președintelui american Joe Biden. Avocații liderului de la Casa Albă au descoperit actele care erau marcate ca fiind confidențiale.
Avocații președintele american Joe Biden au găsit o serie de documente în garajul uneia dintre reședințele liderului de la Casa Albă. Șeful statului avea mai multe acte care erau marcate ca fiind confidențiale în Wilmington, statul Delaware. Avocatul special al Casei Albe, Richard Sauber, a emis un comunicat în care a precizat că a fost găsit un document într-o încăpere din apropierea garajului. Sauber a adăugat că în casa din stațiunea Reheboth Beack, din Delaware, nu au fost găsite documente.
În același document se mai precizează că administrația lui Biden a cooperat pe deplin în ceea ce privește gestionarea adecvată a documentelor găsite în casa președintelui. Este vorba de o serie de documente care datează din timpul mandatului lui Barack Obama. În acea perioadă Joe Biden ocupa postul de vicepreședinte al SUA.
Este Joe Biden în aceeași situație ca Donald Trump?
Anunțul făcut joi de avocat vine după ce tot el a confirmat la începutul acestei săptămâni că au fost găsite mai multe documente clasificate din perioada în care Biden era vicepreședinte la un fost birou din Washington. Materialele găsite în casa președintele american sunt clasificate. Ele au fost găsite de avocații șefului statului de pe 2 noiembrie 2022, doar cu câteve zile înainte să aibă loc alegerile de la mijloc de mandat.
Cu toate acestea, există mai multe diferențe între documentele găsite de avocați în casa lui Biden și cazul fostului președintele Donald Trump. Actele care au fost găsite la Mar-a-Lago reprezintă obiectul unei anchete de care se ocupă Departamentul de justiție pentru că Trump a refuzat timp de un an după ce nu mai era președinte să predea documentele clasificare.
Materialele lui Joe Biden ar putea conține unele dezvăluiri problematice pentru președintele american care se pregătește pentru alegerile din 2024. Este important de precizat că există o lege din 1978 care îi obligă pe toți președinții și vicepreședinții americani să predea toate e-mailurile, scrisorile și alte documente de lucru care fac parte din Arhivele naționale, potrivit Agerpres.