Barack Obama a împărtășit lista cu filmele sale preferate din 2022. Fostul președinte a primit critici usturătoare
- Mădălina Dinu
- 25 decembrie 2022, 22:41
Listele cu recomandări culturale ale fostului președinte american Barack Obama au devenit deja o tradiție de sfârșit de an, iar pe cea publicată recent, cu filmele care i-au plăcut cel mai mult figurează și „Fabelmans”, „Decizia de a pleca” și „The woman king”. Totuși, internauții au fost uimiți și dezamăgiți deopotrivă, întrucât fostul președinte a omis de pe lista al doilea cel mai cotat film al anului 2022.
Fostul președinte american Barack Obama nu a ratat ocazia nici anul acesta și a împărtășit din nou lista cu filmele și cărțile care i-au plăcut cel mai mult în 2022.
Printre filmele pe care le-a evidențiat se numără unele care au ajuns pe marele ecran și producții originale de pe platformele de streaming. Iar cele mai multe dintre aceste creații cinematografice pe care le menționează ar putea fi niște candidați puternici pentru sezonul premiilor industriei cinematografice.
Descendant, documentar realizat de compania sa de producție
Printre cele 17 filme recomandate se numără și documentarul „Descendant", pe care el însuși recunoaște că nu îl judecă obiectiv, deoarece a fost produs de Higher Ground, compania de producție pe care o deține împreună cu soția sa, Michelle Obama.
Obama a postat de asemenea pe Twitter rezumatul a ceea ce consideră a fi cele mai bune cărți ale anului, iar prima pe listă este chiar cea publicată de Michelle, „The light we carry”, un fel de manual de selfhelp (n.r. - cărți inspiraționale) și sfaturi inspirate din viața sa.
Obama a omis Black Panther de pe listă
Utilizatorii rețelelor de socializare s-au grăbit să sublinieze că Obama a omis de pe listă unul dintre cele mai mari succese de casă ale anului: „Black Panther: Wakanda Forever”. Superproducția Marvel din 2018 și continuarea filmului „Black Panther” a ocupat locul al doilea în box office anul acesta, după „Top Gun: Maverick”, cu încasări interne de peste 421 de milioane de dolari de la lansarea sa din noiembrie, potrivit Box Office Mojo. „Black Panther” a intrat pe lista filmelor preferate ale lui Obama în 2018, însă partea a doua se pare că nu se află printre preferatele sale.
Printre preferatele lui Obama în 2022 se numără The Fabelmans, filmul mai personal al renumitului regizor Steven Spielberg; Decision to leave, al cineastului sud-coreean Chan-Wook Park; Top gun: Maverick, regizat de americanul Joseph Kosinski și cu Tom Cruise în rolul principal; The Good Patron, un film spaniol multipremiat al regizorului Fernando León de Aranoa; și filmele iraniene A hero, al renumitului regizor Asghar Farhadi, și Hit the road, regizat de Panah Panahi, potrivit Infobae.
Lista de filme include și lungmetraje internaționale
De asemenea, au fost remarcate filmele japoneze Wheel of fortune and fantasy, de Ryusuke Hamaguchi, și filmele franceze Petite maman, de Céline Sciamma, și Happening, de Audrey Diwan.
Pe lista lui Obama au mai fost incluse: Everything everywhere all at once, regizat de americanii Dan Kwan și Daniel Scheinert; After yang, al cineastului Kogonada; The woman king, al americancei Gina Prince-Bythewood; Aftersun, lungmetrajul de debut al regizoarei scoțiene Charlotte Wells; Emily the criminal, al lui John Patton Ford; documentarul Descendant, al lui Margaret Brown; Till, al regizoarei nigeriene Chinonye Chukwu; și Tar, regizat de Todd Field și cu Cate Blanchett în rolul principal.
De asemenea, fostul președinte american și-a ales cărțile care i-au plăcut cel mai mult anul acesta, printre ele se află și „Trust”, scrisă de autorul argentinian Hernán Díaz - și a promis că va publica în zilele următoare melodiile preferate, care în anii precedenți a inclus artiști precum Rosalía și J Balvin.