Au apărut pastile care te ajută să ”ieși afară” colorat și strălucitor
- Georgeta Petrovici
- 8 ianuarie 2019, 09:57
Ideile trăznite nu au fost niciodată o problemă. Mai nou, au fost inventate pastilele care pun sclipici în fecale. Pot fi administrate fără probleme oamenilor și animalelor, pentru un rezultat, evident, strălucitor.
Acestea se vând pe Etsy.com sau pe Amazon.com, în diferite variante colorate: de la roz strălucitor la auriu, albastru sau multicolor. O doză cu mai multe capsule costă aproximativ între 5 și 10 dolari.
Cei care le vând avertizează însă că nu există studii de impact pentru o întrebuințatre îndelungată și de aceea recomandă doar folosirea ocazională, în cazul adulților. Capsulele conțin mici particule strălucitoare, din plastic, care sunt astfel tratate încât să nu fie toxice. Acestea totuși nu sunt comestibile și nu se digeră după ingerare, ci se elimină ca atare, colorând scaunul și făcându-l să strălucească.