Aţi vrea ca parcul şi strada să fie reabilitate şi administrate de privaţi?

Aţi vrea ca parcul şi strada să fie reabilitate şi administrate de privaţi?

Abolirea competiţiei sau salvarea economiei. Oamenii politici şi societatea civilă au păreri diferite despre legea privind Parteneriatul public-privat.

Executivul urmează să aprobe normele de aplicare a legii parteneriatului public-privat. Odată intrate în vigoare, primarii, consiliile judeţene şi ministerele ar putea face investiţii cu bani privaţi. Astfel, orice drum, parc sau chiar cimitir va fi administrat de o firmă, aceasta urmând să finanţeze cheltuielile legate de amenajarea şi întreţinerea drumului. După, privatul va percepe o taxă de întreţinere celor care vor trece sau vor folosi zona administrată de ei, pentru ca aceştia să-şi poată recupera investiţia. În timp ce societatea civilă este reticentă faţă de noua lege, pe motiv că încurajează "abolirea competiţiei pe piaţa achiziţiilor publice", o parte dintre politiceni spun că ar fi o soluţie ca motorul economiei să repornească. "Trebuie transparenţă şi seriozitate, ca să vină investitorii" "România are la activ un eşec răsunător în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat. Este vorba de lucrările de la tronsonul Bucureşti-Brasov. Consorţiul Vinci-Aktor ar trebui să proiecteze, să finanţeze şi să construiască Autostrada Comarnic-Braşov, urmând ca, pe o perioadă de 30 de ani, să administreze cei 55 de kilometri ai tronsonului. Însă, consorţiul a renunţat pe ultima sută de metri la aceste lucrari, motivând lipsa de fonduri", a declarat preşedintele Senatului, Mircea Geoană. Potrivit  acestuia, investitorii vor fugi din România, cât timp "vor exista discuţii în alte camere decât cea normală, de negociere". Geoană a adăugat că, atâta vreme cât nu vom instaura un mecanism de mai mare transparenţă în modul în care se atribuie acest gen de contracte de achizitii publice sau de parteneriat public-privat, investitorii nu vor veni. Şi consilierul premierului Emil Boc, Andreea Vass, a combătut legea parteneriatului-public privat, apreciind că noua reglementare ar deschide "supapa practicilor neloiale". Normele de aplicare a legii au fost supuse dezbaterii publice de Secretariatul General al Guvenului, iar în aproximativ două săptămâni cabinetul Boc ar urma să ia în discuţie aprobarea normelor de aplicare, care, odată intrate în vigoare, le va da voie autorităţilor locale şi celor centrale să încheie astfel de contracte.  Cum vedeţi problema? Aţi vrea ca parcul şi strada să fie reabilitate şi administrate de privaţi?

Ne puteți urmări și pe Google News